Conducerea Serviciului de Informații și Securitate ar urma să numească mâine, 3 decembrie, șefii adjuncți ai instituției. Potrivit unor surse de încredere ale Jurnal TV, candidaturile la fotoliul de șefi adjuncți ai instituției sunt persoane agreate de Igor Dodon, Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor. Pe această cale ei ar încerca să-și fortifice controlul asupra instituției odată cu inițiativa de a o trece instituția în subordinea Parlamentului.

Potrivit surselor postului de televiziune, printre candidaturi ar fi:

- Ion Mămăligă, șef al Serviciului Protecție Internă și Anticorupție (SPIA);
- Alexei Serebreanschi, fost colaborator SIS, implicat într-un scandal legat de eliberarea piloților moldoveni din Afganistan;
- Veaceslav Ceban, persoana care a asigurat paza controversatului om de afaceri Ilan Șor și care pe moment se află în România;
- Alexandru Balan, fost vicedirector SIS în perioada 2016 -2019, recent rechemat de la Ambasada RM din Kiev;
- Vadim Jardan, rudă cu deputatul din partea Partidului Șor Petru Jardan. Vadim Jardan se află într-un litigiu cu SIS, după ce ar fi încercat să obțină o pensie sub pretextul că ar fi participat la operațiuni riscante pentru viața sa, dar instanțele de judecată nu i-au dat câștig de cauză deoarece argumentele aduse nu au fost plauzibile si credibile. Vadim Jardan este în relații foarte bune cu deputatul Vladimir Andronache, dar și cumătru cu Eduard Pleșca și Elena Grițco de la Partidul Nostru.

Amintim că deputații PSRM au înregistrat astăzi un proiect de lege prin care SIS ar urma să fie transferat în subordinea Parlamentului. Proiectul este semnat inclusiv de parlamentarii care în iunie 2019 au cerut transferarea Serviciului în subordinea șefului statului, menționând că „limitarea și reducerea substanțială a atribuțiilor Președintelui Republicii Moldova în domeniul securității statului este absolut inacceptabilă”. Totodată, ei declarau atunci că „șeful statului trebuie să joace un rol activ și să posede pârghii eficiente de intervenție în anumite perioade de criză, care ar permite rezolvarea unor carențe în funcționarea normală a organelor din sectorul de apărare și securitate”.

Detalii: După înfrângerea în alegeri, Dodon vrea să scoată SIS-ul din subordinea Președinției. PSRM a depus proiectul în Parlament

Menționăm că Maia Sandu a chemat lumea la protest mâine, la ora 10, în fața Parlamentului, după ce Igor Dodon prin deputații PSRM a înregistrat un proiect de lege în Parlament prin care cere scoaterea SIS-ului din subordinea Președinției.

Detalii: Maia Sandu cheamă lumea în stradă: Dodon încearcă uzurprarea puterii în stat

De precizat că numirea noilor adjuncți la SIS nu este prima înțelegere dintre Dodon și Șor. Potrivit surselor Deschide.MD din Parlament, în funcția de șef al Serviciului vamal ar urma să fie numită o persoană apropiată lui Ilan Șor.