Un bărbat de 54 de ani, din Șoldănești, a fost plasat în arest pentru 20 de zile, după ce din anul 2012 a supus zilnic un bărbat cu vârsta de 32 ani la servicii forțate în activitate de construcții și lucrări agricole.

Potrivit unui comunicat al Polției, exploatarea victimei de către învinuit a avut loc prin profitarea de poziția de vulnerabilitate a acesteia, manifestată prin situație financiară precară, precum și prin aplicarea violenței periculoase pentru viață, sănătatea fizică și psihică a victimei.

„Ca urmare a acțiunilor de urmărire penală  la domiciliul învinuitului, oamenii legii au identificat și localizat victima, care era încuiată într-un șopron cu un șurub metalic, în condiții de sclavie și fără facilități igienice minime. Victima a fost eliberată imediat și a beneficiat de consiliere psihologică, cu plasarea ulterioară într-o instituție specializată”, se arată în comunicatul IGP.

Conform legii, infracțiunea de trafic de ființe umane se pedepsește cu închisoare de la 7 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.