Procurorul General, Alexandr Stoianoglo a luat act de raportul lui Adrian Popenco (adjunctul Procurorului-șef al Procuraturii capitalei), vizat în investigația jurnalistică, realizată de portalul anticorupție.md și a transmis materialele către Autoritatea Națională de Integritate pentru examinare conform competenței, transmite un comunicat al PG.

Potrivit comunicatului, Procuratura Generală este interesată ca toate aspectele vizate în respectivul material jurnalistic să fie examinate și clarificate de Autoritatea Națională de Integritate, obiectiv și în termeni proximi.

Amintim că, portalul anticoruptie.md a publicat o investigație în care este vizat șeful adjunct al Procuraturii municipiului Chișinău, Adrian Popenco, care locuiește într-o casă de invidiat într-un cartier de lux din localitatea Dumbrava, lângă Capitală, și conduce de trei ani un Mercedes de ultima generație. Cu toate acestea, omul legii susține că nu îi aparține nimic. După spusele sale, casa este a socrilor săi, iar mașina – a unei rude generoase.

Detalii: VIDEO, DOC // Șeful de la Procuratura Chișinău care trăiește în casa socrilor și conduce mașinile rudelor