Prima de asigurare medicală obligatorie în sumă fixă, precum şi cea în formă procentuală din salariu şi din alte recompense vor rămâne neschimbate. Astfel, prima în sumă fixă va constitui 4 056 de lei, iar la achitarea acesteia în primele trei luni ale anului vor fi aplicate reducerile de 50%, 60% şi 75%. Prima în formă procentuală din salariu va fi păstrată la nivel de 9%.

Proiectul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală (FAOAM) pentru anul 2021 prevede atât venituri, cât şi cheltuieli circa 11,321 mld. lei, fiind prognozată majorarea acestora cu 35% față de anul curent. Documentul a fost examinat de către Consiliul de administraţie al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină.

Amintim, Legea nr.60  privind instituirea unor măsuri de susținere a activității de întreprinzător și modificarea unor acte normative (art. VII, pct.8 și 19 ) prevede că, din 1 ianuarie 2021, va fi pus în aplicare mecanismul de redistribuire a poverii fiscale între angajat și angajator: salariații vor achita primele de asigurare obligatorie de asistență medicală (PAM), iar patronii – contribuțiile de asigurare socială (CAS).

Cea mai mare parte a fondurilor AOAM (11,158 mld. lei) urmează a fi acumulată în fondul pentru achitarea serviciilor medicale curente. Această cifră este cu peste 2,93 mld. lei sau cu 35,6% mai mare comparativ cu cea aprobată pentru 2020. Creşterea respectivă urmează să acopere cheltuielile necesare realizării Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală.

De asemenea, proiectul Legii fondurilor AOAM pentru 2021 prevede acoperirea cheltuielilor aferente majorării cu 30%, de la 1 ianuarie 2021, a salariilor de funcţie al personalului angajat în instituţiile medico-sanitare publice. Totodată, este prevăzută acoperirea cheltuielilor destinate sporului pentru motivarea personalului antrenat în acordarea asistenţei medicale persoanelor cu COVID-19.

Pentru asistenţa medicală spitalicească este planificată suma de 5,824 mld. lei. Aceasta include acoperirea financiară a serviciilor spitaliceşti acordate pacienţilor cu COVID-19, a serviciilor acordate de unităţile de primiri urgenţe, a cazurilor de chirurgie de zi, precum şi a serviciilor din cadrul programelor speciale.

Asistenţa medicală primară va asigura acoperirea unui număr mai mare de medicamente compensate, inclusiv preparate pentru pacienţii cu diabet, compensarea unor tipuri de dispozitive medicale (glucometre, pungi colectoare pentru stome), precum şi extinderea listei medicamentelor compensate.

Din contul mijloacelor financiare destinate asistenţei medicale specializate de ambulatoriu vor asigurate medicamente şi consumabile achitate suplimentar, servicii de intervenţie timpurie copiilor de la naştere până la 3 ani cu nevoi speciale/tulburări de dezvoltare şi risc sporit, tratamentul de reabilitare a copiilor cu dizabilităţi neuro-locomotorii, servicii de reabilitare oftalmologică a persoanelor cu vedere slabă.

Vor spori și sumele îndreptate pentru asistenţa medicală urgentă prespitalicească, pentru îngrijirile medicale la domiciliu și serviciile de înaltă performanţă, alocațiile în fondul măsurilor de profilaxie.

Monitorul Fiscal