Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a venit cu o reacție după ce Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC) a anulat decizia Primăriei municipiului Chișinău de atribuire a contractului de achiziții publice companiei ISUZU, care urma să achiziționeze și să livreze un lot de 100 de autobuze pentru capitală.

Ceban susține că e nevoie de anumite clarificări, chiar dacă spune că licitația a fost făcut transparent. Astfel, primarul îi va convica pe toți cei vizați, iar în zilele apropiate va veni cu soluții. 

„Pentru mine sunt foarte multe întrebări în această privință. Pe partea de autobuze trebuie să facem clarificări și să fie anulată licitația. Eu de urgență o să-i convoc pe toți cei care sunt vizați din aceste domenii, juriștii, responsabilii în domeniul achizițiilor publice. Nu ține de primărie nemijlocit. Dacă ținea doar de primărie și de intenția politică de a decide autobuzele erau deja în luna iunie la Chișinău. Astăzi, mâine, primarul va veni cu soluții în această privință. Știu un singur lucru: avem nevoie de autobuze cât se poate de rapid. Eu nu vreau să cred că sunt interesele cuiva. Îmi pare rău pentru aceste procedee și jonglări birocratice care au loc, dar cu toții trebuie să respectăm legislația și să ne adaptăm solicitărilor”, a spus Ceban într-un live pe pagina sa de Facebook. 

Amintim că, decizia ANSC a venit după ce ceilalți participanți la licitație au depus contestații pe marginea rezultatelor desfășurării procedurii de achiziție publică a celor 100 autobuze, inițiată de către Primăria Municipiului Chișinău. 

Detalii: Decizia Primăriei de a atribui companiei ISUZU contractul de achiziții publice pentru procurarea a 100 autobuze, anulată de ANSC