Veaceslav Platon a fost adus astăzi la ședința de judecată într-un scaun cu rotile, Potrivit procurorului Andrei Băieșu, acest lucru nu este nimic altceva decât o simulare a imposibilității de a se prezenta la proces.

În argumentarea celor spuse de procuror a fost în instanță prezentat și un certificat, care demonstrează că este vorba despre o simulare, a fost prezentat în instanță, scrie realitatea.md.

Amintim că Veaceslv Platon ar fi fost dat în căutare generală și ulterior reținut la Kiev după ce primarul orașului Orhei Ilan Shor l-a denunțat pe acesta. Acest lucru reiese din procesul verbal cu privire la audierea suplimentară a lui Shor de către procurori din data de 22 iulie curent și publicat de presă cu o săptămână în urmă. 

Potrivit documentului publicat, Veaceslav Platon l-ar fi rugat pe primarul din Orhei în 2014 să-i acorde niște împrumuturi de la Banca de Economii pentru a-și achita niște credite de la Viktoriabank. Platon urma să-i întoarcă banii lui Shor cu niște penalități suplimentare, lucru care în opinia lui shor a fost unul avantajos pentru banca pe care o conducea.

Shor spune că pe data de 19 noiembrie 2014 au fost scoase timp de o zi mai mult de 20 de milioane de euro de la BEM iar în ziua următoare suma depășea 32 de milioane.

În autodenunț Shor menționează că banii au mers prin mai multe firme intermediare ca până într-un final să ajungă la Veaceslav Platon.

De precizat este și faptul că fosul premier Vlad Filat a fost recent condamnat la 9 ani de închisoare după ce Ilan Shor a depus un autodenunț împotriva acestuia menționând că Vlad Filat i-ar fi cerut mită în valoare de 250 de milioane de dolari.

Platon a fost dat în căutare internațională la 25 iulie, pe numele său fiind emis un mandat de arest pe un termen de 30 de zile. Exact în aceeași zi, „Raiderul nr. 1 din spațiul CSI" a fost reținut la Kiev de autoritățile ucrainene. Ulterior, instanţa ucraineană a emis pe numele său un mandat de arest pentru 40 de zile, timp în care avea să urmeze procedura de extrădare.

Mandatul de arest a fost eliberat de către autoritățile de la Chișinău după ce procurorii au efectuat percheziții și ridicări de documente în mai multe bănci, la oficiile unor firme, precum și la domiciliile mai multor persoane. Măsurile au fost întreprinse în cadrul unui dosar din ancheta extinsă privind frauda bancară. Potrivit oamenilor legii dosarul respectiv are conexiuni cu un alt dosar privind spălarea celor 20 de miliarde de dolari printr-o bancă moldovenească.