Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova a anunțat printr-un comunicat că a deconspirat o presupusă grupare extremistă care promova pe rețelele de socializare islamismul radical și publica imagini cu arme de foc. Unul dintre presupușii teroriști s-a fotografiat cu un pistol în mână și înfășurat într-o panglică a Sfântului Gheorghe.

Menționăm că panglica Sfântului Gheorghe este un atribut de propagandă a Federației Ruse și este interzisă pe teritoriul Ucrainei.  

Potrivit SIS, grupul era compus din cetățeni moldoveni care pe lângă promovarea ideologiei islamiste radicale mai intenționau și să vândă armament „unor grupuri etnice din Republic Moldova”.

Tot SIS informează că acele persoane au urmărit „intenții de a se autoradicaliza”

Acţiunile ilegale ale persoanelor sunt examinate în baza prevederilor art. 290 al. 2) lit. b) Cod Penal al Republicii Moldova ,,purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a armelor şi muniţiilor, sustragerea lor”.

În urma percheziţiilor efectuate la domiciliile figuranţilor dosarului, au fost depistate şi ridicate 2 pistoale ,,Baikal – 442, un pistol ,,Parabellum”, un încărcător la pistol ,,Parabellum” cu 5 cartuşe de calibru 9x19 mm, o carabină semiautomată ,,Saiga – 410 K”, calibru 410x76 mm, o carabină de model ,,Mosin”, 123 cartuşe de calibru 7,62x54 mm, pentru carabina ,,Mosin”. În cazul în care va fi demonstrată vinovăţia  acestora, riscă privaţiune de libertate de la 2 la 7 ani.

SIS atenţionează cetăţenii R. Moldova privind gravitatea şi pericolul promovării ideologiilor radicale, comercializarea, păstrarea ilegală a muniţiilor şi armamentului, participarea la conflicte şi acţiuni militare, şi solicită implicarea activă a societăţii în activităţi de identificare şi comunicarea în adresa organelor de ocrotire a normelor de drept a manifestărilor cu caracter extremist şi terorist, sesizate pe teritoriul ţării.