UPDATE (VIDEO) // Luare de ostatici, la Anenii Noi. Mascații de la Fulger au luat casa cu asalt. Atacatorul este un fost militar

UPDATE // 11:11 // Reporterii Deschide.MD au intrat în posesia unor imagini în care se vede momentul când mascații de la Fulger iau cu asalt locuința, se aud focuri de armă, iar Sergiu Paiu, șeful IGP, fuge în brațe cu unul dintre cei trei copii ținuți ostatici.
Potrivit Dianei Fetco, ofițerul de presă al IGP, a declarat pentru că bărbatul era fost militar și era bine pregătit.
UPDATE // 09:11 // La fața locului a intervenit Pavel Voicu, ministrul MAI, dar și Sergiu Paiu, șeful Inspectoratului General al Poliției. Cei doi oficiali au negociat cu bărbatul care a luat ostatici cei trei copii, iar după discuții, aceștia l-au convins să-i elibereze pe copiii și să se predea. Dânsul ulterior a fost reținut de către forțele speciale, iar copiilor li s-a acordat ajutor medical.
UPDATE // 09:11 // Potrivit surselor Deschide.MD din teritoriu, cu puțin timp în urmă, forțele de ordine au reușit să-i elibereze pe copii, iar tatăl lor, care i-a luat ostatici, a fost încătușat.
UPDATE // 08:55 // Au apărut noi informații despre operțiunea specială de la Anenii Noi. Bărbatul i-ar fi aplicat nașei sale o lovitură de cuțit în regiunea gâtului. Totodată, acesta și-a luat ostatici propriii săi copii de 1 an, 4 ani și respectiv 7 ani. Individul susține că-i va omorî dacă soția sa nu revine acasă. Poliția a fost alertată în jurul orei 06:00.
Știrea inițială
O operațiune specială se derulează în aceste momente într-o localitate din raionul Anenii Noi, unde un bărbat ar fi luat ostatici câteva persoane, printre care și copii. Se presupune că acesta este în stare de ebrietate, dar și că ar fi o persoană rănită.