Polițiștii de frontieră documentează o cetățeană din Ucraina care a traversat hotarul țării evitând procedura de control. Incidentul a fost consemnat astăzi, 27 octombrie în urma valorificării unei informații operative parvenită în adresa dispeceratului Sectorului Poliției de Frontieră Tocuz, potrivit unui comunicat al PF. 
 
Grupa operativă de intervenție a Sectorului a fost alertată, puțin după miezul nopții, de prezența unei persoane în zona de responsabilitate. Astfel, pentru trecerea ilegală a frontierei de stat a fost reținută o femeie în vârstă de 40 de ani. Aceasta se deplasa pe direcția localităților Cervonoe (Ucraina) – Ucrainca (Republica Moldova). 
 
Din cercetările preliminare, s-a constatat că este cetățeană a Ucrainei, care își dorea să ajungă la o rudă domiciliată în raionul Căușeni. Audiată, persoana și-a recunoscut acțiunea ilegală motivând că încerca să fugă de concubinul agresiv.
 
În prezent, persoana este reținută la sediul Direcției regionale Est. Ca urmare, s-a întocmit proces verbal de audiere și constatare a infracţiunii prevăzute de art. 362 al. (1) Cod Penal al Republicii Moldova. Cercetările vor continua până la elucidarea tuturor circumstanțelor.