Trei persoane au ajuns la spital, după ce automobilul cu care se deplasau a părăsit carosabilul și s-a răsturnat într-un șanț de pe acostament. Accidentul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 03:42, în proximitatea localității Bulboaca, din raionul Anenii Noi.

Potrivit poliției locale, în accident a fost implicat un automobil de marca BMW la volanul căruia se afla un șofer în vârstă de 22 de ani. Acesta se deplasa cu viteză excesivă la volanul automobilului și din cauza traseului umed, a pierdut controlul volanului, iar mașina a derapat de carosabil și s-a răsturnat de mai multe ori, prindu-se într-un șanț de scurgerea apei.

În urma accidentului, mașina a fost transformată într-un morman de fiare contorsionate, iar trei tineri, care se aflau în calitate de pasageri în automobil, au fost preluați de ambulanțe și transportați la spital pentru a li se acorda ajutor medical.

Mai mult, oamenii legii au stabilit că tânărul de 22 de ani nu avea permis de conducere, dar și se afla în stare de ebrietate. Rezultatele testului Drager au arătat că acesta avea 0.40 mg/l de alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii din Anenii Noi au inițiat o anchetă în acest caqz pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul, iar dacă vina șoferului va fi demonstrată, ultimul riscă să fie cercetat penal.