Procuratura Anticorupție a decis să-i scoată de sub urmărire penală pe judecătorii anchetați pentru complicitate la spălarea de bani în dosarul „Laundromat”. Încheierea a fost emisă încă în luna septembrie, dar decizia nu a fost anunțată public de către organele procuraturii. Scoaterea foștilor și actualilor magistrați de sub urmărire penală în acest dosar influențează și celălalt dosar în care aceștia figurează, cel privind „pronunțarea unor decizii contrare legii, soldate cu urmări grave”, care se examinează în instanța de judecată.

Totodată, ordonanța procurorilor face posibilă revenirea în funcțiile de judecători a celor care, între timp, nu plecaseră benevol din sistemul judecătoresc. ZdG a aflat că o solicitare în acest sens a fost depusă deja în adresa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). 

Ordonanța ar putea influența sentința din dosarul trimis în judecată

Informația despre faptul că judecătorii vizați în episodul de spălare de bani din dosarul „Laundromat” au fost scoși de sub urmărire penală a fost confirmată pentru ZdG de către Serghei Gavajuc, șeful Procuraturii Anticorupție, dar și de către Gheorghe Ulianovschi, avocat care reprezintă unii judecători vizați în acest dosar. 

„Au fost 15 învinuiți judecători și au fost scoși de sub urmărire penală 13. O persoană era decedată și nu s-a expus asupra statului respectiv și o persoană se află în căutare”, a declarat Serghei Gavajuc.

Gheorghe Ulianovschi ne-a comunicat, la rândul său, că judecătorii au fost scoși de sub urmărirea penală încă în septembrie pe motiv că nu a fost constatată componența de infracțiune. Acesta a mai precizat că ordonanța respectivă ar putea influența și dosarele care se află acum pe masa judecătorilor, în care magistrații sunt cercetați pentru pronunțarea cu bună știință a unor hotărâri contrare legii. 

„Judecătorii au fost învinuiți că au pronunțat hotărâri ilegale, fiind în complicitate, pentru a facilita spălarea banilor. Acum, urmează să vedem ce vor decide judecătorii”, declară avocatul Gheorghe Ulianovschi. ZdG a aflat că, unul dintre motivele pentru care foștii și actualii judecători din Laundromat au fost scoși de sub urmărire penală a fost faptul că îmcheierile emise de ei au rămas în vigoare, nefiind constatată de către o altă instanță de judecată ilegalitatea lor. Acest aspect ar putea fi și argumentul judecătorilor care examinează acum dosarele privind „pronunțarea cu bună știință a unor hotărâri contrare legii” privind achitarea acestora.

Cer revenirea în funcții

ZdG a aflat că o parte dintre persoanele vizate în acest dosar, cele care nu au demisionat, între timp, din sistemul judecătoresc, au depus în adresa CSM o cerere prin care solicită anularea deciziei CSM privind suspendarea lor din funcție. Decizia ar putea să fie luată la următoarea ședință a CSM-ului, de săptămâna viitoare. 

Revenirea judecătorilor în funcție este posibilă pentru că, inițial, procurorul general a solicitat suspendarea celor 17 magistrați vizați în dosarul „Laundromat” pentru infracțiunea de complicitate la spălare de bani. Ulterior, peste o săptămână, după ce CSM acceptase solicitarea procurorului general, acesta s-a adresat repetat la CSM pentru a obține acordul în vederea urmăririi penale a celor 17 magistrați și într-un alt dosar, pentru pronunțarea cu bună știință a unei hotărâri contrare legii, dosar remis ulterior în judecată.

La a doua solicitare a procurorului general, magistrații nu au putut fi suspendați din funcție, pentru că ei erau deja suspendați în baza primei solicitări a procurorului general. Acum, după ce primul dosar, cel în baza căruia judecătorii au fost suspendați din funcție a fost clasat, a dispărut practic temeiul juridic prin care aceștia să fie suspendați, astfel că CSM, conform legii, este practic obligat să-i repună pe aceștia în funcție. 

Ordonanța Procuraturii Anticorupție din luna septembrie a fost emisă în contextul în care, într-un răspuns oferit Ziarului de Gardă pe 21 septembrie, reprezentanții Procuraturii Generale precizau că urmărirea penală în dosarul „laundromat” fusese dispusă încă din iunie unui nou grup de urmărire penală din cadrul Procuraturii Anticorupție, care investighează cazul prin prisma mai multor articole: spălarea banilor, abuz de putere sau abuz de serviciu, exces de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu etc. 

„Totodată, reieșind din faptul că proveniența banilor din așa-zisul „laundromat rusesc” până la moment nu este stabilită, autoritățile ruse neprezentând în acest sens informația relevantă solicitată, investigațiile prin prisma art. 243 Cod penal – spălarea banilor au fost împiedicate semnificative. Deși, din standardele internaționale rezultă cert că o investigație privind spălarea banilor poate fi începută în lipsa crimei predicat (infracțiune din care rezultă banii spălați), circumstanțele concrete ale speței „laundromatul rusesc” ridică probleme de încadrare juridică și sub aspect probatoriu”, menționa Maria Vieru, procur în secție, Direcția urmărire penală și criminalistică a PG.

În luna septembrie, ZdG a scris că celălalt dosar, în care sunt vizați foștii și actualii magistrați, cel deschis pentru emiterea cu bună știință a unei hotărâri contrare legii bate pasul pe loc în instanța de judecată, fiind, la patru ani de la remiterea sa în judecată în proces de examinare în prima instanță. 

Întregul material în găsiți pe zdg.md.

Anterior Procuratura Anticorupţie anunţa despre terminarea urmăririi penale şi expedierea în judecată a cauzei penale de învinuire a 14 actuali şi foşti magistraţi, precum şi a 2 executori judecătoreşti, acuzaţi de implicare în spălarea miliardelor de dolari din Federaţia Rusă prin sistemul bancar din Republica Moldova.

Detalii: Cei 14 judecători şi 2 executori judecătoreşti reținuți în dosarul „laundromat”, trimiși în judecată

Dosarul laundromat // Trei judecători, mutaţi în arest la domiciliu

Detalii: Bâlbe de la Procuratura Generală. În ce dosar a fost totuși audiat Platon?

 Firma despre care Platon a evitat să vorbească și procurorii n-au insistat a spălat 750 mln $ în Laundromat

Detalii: Înregistrare AUDIO / Platon amenință conducerea Agronindbank: Vom sări la gâtul oricui, fie președinte sau premier

Detalii: Fosta soție a lui Platon și-a tras Bentley din banii spălați prin Laundromat

Amintim că Deschide.MD a publicat anterior lista judecătorilor reținuți în dosarul „Laundromat”. Aceștia sunt

Ştefan Niţă - judecător la Curtea de Apel

 

Garri Bivol - judecătorul Judecătoriei sectorului Centru

 

Iurie Ţurcan - fost magistrat al judecătoriei Rîșcani

 

Liliana Andriaș - Judecătoria Centru

 

Iurie Hârbu – Judecătoria Telenești

 

Serghei Popovici – președinte Judecătorie Comrat

 

Gheorghe Bârnaz – magistratul de la Judecătoria Râșcani

 

Valeriu Gâscă – judecător la Judecătoria Râșcani 

 

Serghei Gubenсo - Judecătoria Comrat

 

Serghei Lebediuc - Judecătoria Militară

 

Mihai Moraru - Judecătoria Ungheni

 

Aurica Us - fosta magistrată de la Judecătoria Râșcani

 

Gheorghe Marchitan - magistratul de la Judecătoria Căușeni

 

Gheorghe Gorun - fostul judecător de la Judecătoria Râșcani a capitalei

 

Dintre aceștia, Iurie Ţurcan, fost magistrat al judecătoriei Râșcani, a decedat în penitenciar la sfârșitul lui 2016.

 

Un alt judecător vizat în acest dosar era Victor Orândaș, care era plecat din țară în timpul reținerilor. El nu a mai revenit în Republica Moldova. 

 

Inculpaţilor le-a fost imputată complicitatea la spălarea banilor în proporţii deosebit de mari şi pronunţarea cu bună-ştiinţă a unei hotărâri contrare legii, soldată cu urmări grave. Potrivit materialelor urmăririi penale, învinuiţii ar fi fost parte a unei scheme criminale,, care a permis spălarea, prin sistemul bancar din Republica Moldova, a circa 20 de miliarde de dolari proveniţi din Federaţia Rusă. Deşi investigaţiile privind spălătoria rusească au durat mai mult timp, alte acţiuni de urmărire penală ale procurorilor au permis acumularea unor probe pertinente pentru a demonstra implicarea celor învinuiţi în schema de spălare de bani, precum şi iniţierea unor noi cauze penale.

 

Inculpaţii au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA în cadrul unei operaţiuni de amploare, desfăşurată în 2017 la Chişinău, dar şi în alte localităţi ale ţării. Acţiunea a avut loc în cadrul unei cauze penale, pornite pe faptul spălării de bani, şi s-a derulat cu acordul Consiliului Superior al Magistraturii, care a permis cercetarea penală, percheziţionarea şi reţinerea acestora.