Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) împreună cu Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, România (TUIASI), au câștigat un proiect transfrontalier de două milioane de euro pentru a crea una dintre cele mai moderne rețele universitare de Internet wireless. În același proiect va fi modernizată integral infrastructura de rețea cablată de Internet a instituțiilor, transmite MOLDPRES.

Proiectul transfrontalier a fost câștigat după două etape de evaluare, în care s-a apreciat justificarea proiectului, scopul, obiectivul, potrivirea cu obiectivele programului european și apoi s-a evaluat studiul de fezabilitate realizat de universități. Denumirea integrală a proiectului este Joint Cross-Border Networking Infrastructure of Technical Universities of Iasi and Moldova - [email protected], potrivit tuiasi.ro.

Prin intermediul acestui proiect se vor crea și resursele tehnice necesare pentru ca alte proiecte transfrontaliere, atât aflate în derulare, cât și ulterioare, să poată fi implementate mai eficient între cele două universități beneficiare - TUIASI și UTM. Conform sursei citate, pentru a îndeplini acest obiectiv, va fi implementată o soluție modernă pentru a se realiza videoconferințe, putându-se astfel realiza mai ușor colaborarea inter-instituțională.

„Odată cu dezvoltarea aplicațiilor online, accesul de calitate la Internet nu mai este doar opțional, un lux. A devenit obligatoriu ca oamenii să poată folosi dispozitivele mobile pe care le au - telefoane inteligente, laptopuri, tablete - pentru a-și desfășura activitățile profesionale și personale. Momentan, infrastructura rețelelor ambelor universități din acest proiect este sub standardul solicitat unor universități europene și, prin această investiție, TUIASI va deveni una dintre universitățile din țară cu cea mai bună rețea și conectivitate”, a explicat  Simona Caraiman, prorector responsabil cu informatizarea și comunicațiile digitale în cadrul Universității Tehnice din Iași.

Instituțiile partenere din acest proiect au două obiective comune: creșterea calității activităților și a serviciilor educaționale și de cercetare pentru a atinge standardele ridicate impuse de concurență la nivel național și european, precum și consolidarea colaborării dintre parteneri la toate nivelurile activităților lor academice.

Proiectul se află acum în perioada de pregătire a contractării și va fi implementat în următorii doi ani.