Un tânăr a murit, iar altul a ajuns la spital în stare gravă, după ce două mașini au fost implicate într-un grav accident rutier. Tragedia a avut loc în această după-amiază, în jurul orei 16:42, în localitatea Ochiul Alb, din raionul Drochia.

Potrivit datelor preliminare, două mașini s-au ciocnit pe un drum din localitate, în urma căruia una dintre ele s-a răsturnat. 
În urma impactului, un tânăr de 28 de ani, care se afla la volanul unui automobil de model Seat Ibiza, a murit în drum spre spital.
 
Pasagerul său, un alt tânăr de 26 de ani, a fost transportat la spital în stare gravă, unde a fost diagnosticat cu o traumă cranio-cerebrală și comoție cerebrală.
 
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia, dar și care dintre șoferi se face vinovat.
 
Amintim că noaptea trecută, tot în raionul Drochia, un tânăr de 29 de ani a murit, după ce mașin cu care se deplasa s-a izbit în remorca unui utilaj agricol și s-a răsturnat. Automobilul a fost cuprins de flăcări, iar șoferul a rămas blocat între fiarele contorsionate. Acesta a lăsat în urma sa o soție de 26 de ani și o fetiță de numai patru anișori.