Ziua orașului Chișinău a fost marcată de mai multe momente care au ieșit în evidență. Majoritatea au stârnit doar critici. Deschide.MD a selectat un șir de poze de la lansarea Hramului Orașului, care reprezintă, în mare parte, atitudinea iresponsabilă a autorităților față de cetățeni care nu au respectat măsurile anti-COVID.

În dimineața acestei zile a fost inaugurată sărbătoarea Hramul orașului Chișinău. S-au adunat o mulțime de oameni, care în pofida exploziei zilnice de cazuri pozitive de COVID-19, au venit la eveniment, unde nu s-a respectat distanța socială sau nu s-a purtat mască, iar dacă s-a purtat atunci s-a făcut necorespunzător. 

Și pentru că astăzi este sărbătoare creștină: Acoperământul Maicii Domnului, cei prezenți la eveniment au stat în rând la sărutat icoanele, fără nicio frică de a se infecta cu virusul care a luat viața a 1514 cetățeni moldoveni.


foto: Radio Europa Libera

La eveniment a participat și Igor Dodon, candidat la prezidențiale. De precizat că, la 27 august, de Ziua Independenței, Igor Dodon, nu se afla în campanie electorală și s-a limitat la sărbătorirea evenimentului în speță într-un cadru restrâns, în sala istorică a Președinției. Astăzi, de Ziua orașului Chișinău, Igor Dodon, se află în plină campanie electorală, astfel încât primarul Capitalei, Ion Ceban, se pare că i-ar întoarce „datoriile” lui Dodon, prin organizarea ceremoniei oficiale din fața Catedralei, în plină pandemie și cu încălcarea tuturor normelor epidemiologice impuse de Comisia Națională Extraordinală de Sănătate Publică.

O imagine a zilei de astăzi care a stârnit nemulțumirea multora și un val de critici în adresa autorităților, este o poză cu mai mulți lucrători medicali care au primit în dar din partea autorităților câte o icoană și o floare de cameră. 

Într-o altă imagine, apare un bărbat deghizat în Ștefan cel Mare, despre care nu se știe în ce context a apărut acesta în centrul capitalei. 

Amintim că, astăzi a fost înregistrat un nou record de cazuri pozitive de COVID-19. +1149 în ultimele 24 ore.  Totodată, alte 19 decese provocate de COVID-19 au fost înregistrate, printre care o femeie de doar 39 ani și un medic.

VEZI ȘI: De ce nu a fost anulată Ziua orașului Chișinău, la care a participat și Dodon? Ar fi motivul campania electorală!?