Patru tineri au fost încătușați, după ce au fost urmăriți de 10 echipaje ale Inspectoratului Național de Securitate Publică pe strzăile capitalei. Reținerea a avut loc la intersecția strzăii Matei basarab cu strada Nicolae Dimo, din sectorul Rîșcani al capitalei, iar pentru că erau agresivi, polițiștii au folosit cătușe și gaze lacrimogene.

Cei patru tineri se deplasau haotic cu un automobil de marca Dacia Logan și au fost somați de către un echipaj INSP să tragă pe dreapta, însă șoferul a accelerat și a încercat să dea bir cu fugiții. Timp de aproximativ 10 minute, pe urmele lor au pornit 10 echipaje INSP care într-un final i-au reținut.

La volanul automobilului se afla un tânăr în vârstă de 21 de ani, în stare de ebrietate și fără permis de conducere. Testat cu aparatul Drager, rezultatele au arătat că aceasta avea o concetrație de 0,81 mg/l de alcool în aerul expirat.

Șoferul, dar și cei trei pasageri ai săi, nu s-au subordonat cerințelor legale ale oamenilor legii și au devenit agresivi, iar din acest motiv polițiștii au folosit gaze lacrimogene pentru ai pune pe tineri cu fața în asfalt și i-au încătușat.

Ulterior aceștia au fost sscortați al IP Rîșcani pentru a fi documentați, iar pe numele lor au fost inițiate procese penale în baza articolelor 349 și 264/1 al Codului Penal.

sursa video: Facebook.COM // Сергей Легачёв