Primarul Ion Ceban anunță că Comisia Extraordinară de Sănătate Publică (CESP) a municipiului Chișinău s-a întrunit astăzi în ședință, unde a luat mai multe decizii pentru combaterea pandemiei.

Potrivit primarului Ceban purtarea permanentă a măștilor în școli de către elevi va fi obligatorie de la vârsta de 10 ani, începând cu clasa a 5-a în toate instituțiile educaționale din municipiu, inclusiv la lecții.

„Sunt cazuri de îmbolnăvire comunitară a acestora în familie și ca urmare sunt autoizolați. Specialiștii spun că în continuare poate fi desfășurat procesul educațional și cu acționare imediată în caz de necesitate”, scrie Ceban.

Totodată, Ceban spune că vor fi redeschise în grădinițe grupele pentru copiii de vârsta 2-4 ani, care au frecventat instituția de învățământ preșcolar până la suspendarea activității pe motiv pandemic, asta în contextul în care medicii au explicat că riscul de îmbolnăvire este mai mic la copii.