Ambasada României în Republica Moldova a luat act de informațiile apărute în presa locală, cu referire la nepermiterea intrării pe teritoriului României a cetățenilor Republicii Moldova, acceptați la studii, și face următoarele precizări:

Ca urmare a demersurilor interinstituționale întreprinse la nivelul Ministerului Afacerilor Externe al României și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române, ținând cont de cadrul legal în vigoare, adoptat în contextul pandemiei de COVID-19, au fost clarificate situațiile întâmpinate la intrarea pe teritoriul României, de către studenții admiși la studii în țara noastră.
 
Prin urmare, acestora li se permite intrarea în România, pe cale de excepție, potrivit art.2 alin.(1) pct.2 lit.g) și i) din Anexa 3 a Hotărârii Guvernului României nr. 782 din 14.09.2020, sub rezerva prezentării unui sau mai multor documente din care să reiasă scopul deplasării în România, astfel:
- Dovada de acceptare la studii eliberată de Ministerul Educației Naționale, din care să rezulte că studentul va urma o formă de învățământ cu frecvență, la o instituție de învățământ superior de stat sau particulară, acreditată ori autorizată provizoriu, potrivit legii;
- Documente din care să rezulte acceptarea la studii, emise de către o instituție de învățământ superior din România;
- Informare din partea instituțiilor de învățământ cu privire la necesitatea prezenței în România pentru formalitățile legate de începerea anului universitar/ preluarea locului de cazare în cămin.
 
A fost analizată și situația elevilor minori care studiază în România, în sensul că, părinților sau altor persoane care îi însoțesc, li se va permite intrarea în România, fiind încadrați la situația prevăzută la art.2 alin.(1) pct.2 lit.g) din Anexa 3 a HG 782/2020, și anume la categoria persoanelor care călătoresc din motive imperative. Este necesar ca însoțitorii, care nu sunt părinți ai unui elev minor, să completeze în punctul de trecere a frontierei o declarație pe propria răspundere, din care să reiasă scopul călătoriei acestora în România.