UPDATE // 23:37 //Potrivit unor oameni din localitate, care au solicitat să le fie păstrat anonimatul, cei trei tineri de aproximativ 32-33 de ani din automobilul KIA, toată ziua ar fi consumat alcool și fiind în stare de ebrietate s-au urcat în automobil și s-au apucat să gonească pe sat. Aceștia au fost la un pas de a se izbi în două automobile, în unul dintre care se afla o familie cu doi copii. După acest incident, oamenii din localitate au solicitat intervenția unui echipaj de patrulare de la INSP care imediat a intervenit la fața locului. Interlocutorul nostru ne-a mai spus că șoferul automobilului, anterior a mai fost certat cu legea, ba chiar a avut și o evadare dn penitenciar.

ȘTIREA INIȚIALĂ 
 
O persoană a murit, iar altele două au ajuns la spital, după un șofer a încercat să fugă de poliție, dar a răsturnat mașina într-o curbă. Tragedia a avut loc în această seară, în jurul orei 17:50, în localitatea Alexanderfeld, din raionul Cahul.
 
Potrivit datelor preliminare, în automobil se aflau trei persoane, dintre care doi pasageri. Șoferul automobilului, care era privat de dreptul de a conduce o unitate de transport, a observat pe traseu un echipaj de patrulare al INSP și a încercat să dea bir cu fugiții.
 
Acesta a accelerat, iar într-o curbă a pierdut controlul volanului. Astfel, automobilul s-a răsturnat de mai multe ori pe traseu. În urma accidentului, unul dintre pasageri a murit pe loc, iar șoferul cel de-al doilea pasager au fost transportați al spital cu diverse traumatisme.
 
Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia, iar șoferul riscă să fie cercetat penal pentru producerea unui accident soldat cu decesul unei persoane.