Ion Guzun, consilier juridic al Centrului de Resurse Juridice din Moldova, este de părere că instituțiile relevante și profesioniștii trebuie să fie scoși în prima linie și trebuie să aibă cele mai importante cuvinte de spus în lupta împotriva noului coronavirus. La rândul lor, politicienii trebuie să-și asume rolul lor și să facă ceea ce le prescrie legea și mandatul, dar să nu utilizeze pandemia pentru a obține avantaje politice. Opiniile au fost exprimate la dezbaterile publice: „Eficiența gestionării crizei COVID-19 în Republica Moldova”, organizate de Asociația pentru Democrație Participativă ADEPT, transmite IPN.

Expertul speră că, la nivel central, să se reducă, cel puțin după alegeri, investițiile care nu sunt prioritare pentru infrastructură, dar să fie redirecționate pentru sistemul medical și cel educațional. Aceasta, mai ales în condițiile în care și așa lucrători medicali sunt puțini, iar rata de infectare în rândul lor e alarmant. De asemenea, el speră că avocatul poporului va continua să intervină atunci când drepturile omului sunt în pericol, reducând din elanul politicienilor, care prin diferite modificări legislative încearcă să limiteze aceste drepturi.

„Sper foarte mult că respectarea drepturilor omului, în contextul pandemiei, va fi un subiect la care nu se va renunța ușor în discuțiile politice cu regiunea transnistreană. Aceasta este o oportunitate la fel de bună pentru a consolida măsurile de încredere. Și eu sper foarte mult ca persoanele, individual, să devină mai responsabile în această pandemie, să coopereze cu instituțiile statului, și, dacă este cazul, să se implice în luarea deciziilor, fie la nivel local, fie la nivel central. Astfel, ca să poată ajuta sau monitoriza atunci când drepturile și interesele oamenilor sunt puse în pericol”, a opinat Ion Guzun.

„Cert este că atunci când cetățenii au văzut că la domnul prim-ministru „nu este nuntă, dar este petrecere” și nu este sancționat, atunci când cetățenii simpli sunt sancționați, pentru că au încălcat regimul, iar alții nu – a fost o confuzie foarte mare pentru cetățenii – în ce măsură legea este una pentru toți”, afirmă Ion Guzun.

În opinia sa, mesajele publice, lansate de autorități, au fost contradictorii. Pe de o parte, sunt interzise evenimentele mari, dar în același timp președintele și alte persoane publice fac baie de mulțime. Potrivit expertului, cetățeanul când vede aceste lucruri contradictorii, evident că minimizează impactul negativ al pandemiei.

Dezbaterea este realizată în cadrul proiectului Asociației ADEPT „Cu ochii pe autorități: gestionarea stării de urgență și a crizei provocate de Coronavirus”, implementat cu sprijinul Departamentului Buna Guvernare al Fundației Soros Moldova.