Angajații Ministerului Afacerilor Interne, în comun cu alte instituții ale statului, au documentat 82 de festivități, cum ar fi nunți, cumetrii și zile de naștere, organizate în ultimele săptămâni în diferite de localuri din R. Moldova.

În 35 de cazuri, Poliția a demarat proceduri contravenționale pe motiv că nu au fost respectate restricțiile pe timp de pandemie impuse de autorități, a anunțat astăzi Sergiu Golovaci, secretar de stat la Ministerul de Interne.

În alte câteva cazuri, oamenii legii s-au limitat la „preîntâmpinări”, fiindcă responsabilii din localuri au remediat „operativ” deficiențele constatate.

„Cu regret, au fost depistate și două cazuri când angajați ai MAI, în special ai Inspectoratului General al Poliției, organizatori ai unor evenimente festive, nu s-au conformat acestor cerințe. Deși se află în concedii ordinare, după revenirea lor la serviciu vom prelungi anchetele de serviciu inițiate și, dacă se va stabili că aceste încălcări au fost admise cu rea intenție, vom aplica sancțiuni atât din punct de vedere disciplinar, cât și poate contravențional”, a spus Golovaci într-o conferință de presă, citat de Ziarul Național

Aceeași sursă a precizat că în ultima săptămână au fost documentate 578 de încălcări ale restricțiilor epidemiologice, cele mai multe în magazine, piețe și benzinării. Totodată, 59 din cele 13 000 de persoane plasate în autoizolare au părăsit conștient domiciliul și unii au participat chiar la festivități.

Sursa citată aduce aminte că, ministrul de Interne, Pavel Voicu, a declarat marți, 22 septembrie, că familia premierului Ion Chicu nu a fost pedepsită pentru că a chefuit, în plină pandemie, când nunțile erau interzise, la o vinărie. Deși fiul premierului și aleasa acestuia erau îmbrăcați în mire și mireasă la acea petrecere, ministrul Voicu a stabilit că a fost vorba doar de „o serată”.