În opt luni ale anului curent, numărul apelurilor de urgență la 112 a fost de 1,6 mln. Datele au fost prezentate astăzi în cadrul unei ședințe cu participarea ministrului Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean, comunică MOLDPRES.

În cadrul ședinței, directorul Serviciului 112, Liviu Oboroc, a prezentat dinamica procesului de preluare și procesare a apelurilor de urgență de la începutul anului curent și până în prezent.

„În opt luni ale anului curent, numărul apelurilor de urgență la 112 a fost de 1,6 mln. Cele mai multe apeluri și solicitări s-au înregistrat în intervalul orelor 17:00 și 19:00. Rata de răspuns în anul 2020 s-a îmbunătățit ca rezultat al consolidării capacităților Serviciului 112, dar și ca urmare a creșterii responsabilității cetățenilor. Distribuite după genul acestor apeluri, 74% sunt apeluri de urgență medicală, 23% – solicită poliția și 3% - pompierii. De asemenea, în perioada ianuarie-august 2020, au fost înregistrate 38 429 de apeluri cu suspecții la COVID-19”, a menționat Liviu Oboroc.

„Serviciul 112 este principala verigă, care asigură succesul intervențiilor specializate în situațiile de urgență ale oamenilor. Pentru a interveni în timp real în ajutorul cetățenilor și a face față oricăror situații de criză, trebuie să dispunem de proceduri eficiente de preluare și procesare a apelurilor de urgență”, a afirmat ministrul Răilean.

În rezultatul ședinței, au fost aprobate și remise spre executare serviciilor vizate, procedurile revăzute de prelucrare a apelurilor de urgență 112 și acțiunile de restabilire a funcționalității Sistemului Informațional Automatizat al Serviciului 112, precum și procedurile operaționale de gestionare a apelurilor de urgență.