UPDATE: Deputatul Sergiu Litvinenco publică sentința judecății care confirmă că fostul șef al SIS - Vasile Botnari nu a fost condamnat cu suspendare, așa cum anunța zilele trecute procurorul general Stoianoglo, ci a scăpat doar cu o amendă de 88 de mii de lei. 

Știrea inițială:

Chiar dacă textul unei decizii de judecată poate fi secret, partea dispozitivă este întotdeauna publică, susține deputatul de la Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Sergiu Litvinenco.

Legislatorul îl contrazice astfel pe procurorul general, Alexandr Stoianoglo, care a declarat într-o emisiune televizată că fostul director al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Vasile Botnari, a fost condamnat la închisoare cu suspendare în dosarul profesorilor turci, extrădați ilegal din R. Moldova și a întors cheltuielile suportate de stat în acest caz, inclusiv după condamnarea la CtEDO, în total aproape 145 de mii de euro, dar sentința ar fi „secretă”.

Deși verdictul a fost pronunțat încă în luna iulie, nici procurorii și nici judecătorii nu au suflat un cuvânt despre acest caz, ascunzându-se după argumentul că dosarul a fost examinat în procedură clasificată.

Contrar acestor declarații ale lui Stoianoglo, deputatul Litvinenco afirmă că, de fapt, fostul director al SIS, unicul învinuit în dosarul care a distrus șapte familii, nici nu a fost condamnat la închisoare cu suspendare. Acesta ar fi fost obligat să plătească doar o amendă de câteva zeci de mii de lei, iar procurorii, care au cerut inițial doi ani de închisoare, nici nu au contestat sentința.

„Am primit o informație care m-a șocat de-a dreptul – se pare că Vasile Botnari nu a fost condamnat nici măcar la închisoare cu suspendare, cum spunea procuratura. Pentru răpirea și deportarea a 7 oameni nevinovați a fost condamnat cu... amendă. Amendă! De 80 de mii de lei. Iar procurorii, care ceruseră inițial doi ani de închisoare, nici nu au contestat decizia. Și au așteptat probabil să treacă termenul pentru atac. Dacă sincer, nu am auzit niciodată în viață, poate doar în filmele cu mafioți, de sentințe secrete în totalitate. Chiar dacă textul e secret, partea dispozitivă e mereu publică. Mai ales în cazuri precum acesta – când familiile, societatea trebuie să cunoască cine a condamnat profesorii turci la închisoare pe viață”, susține Sergiu Litvinenco.

Deputatul sugerează că Botnari a fost scăpat de închisoare, deoarece, după ce l-a slujit pe Vlad Plahotniuc, acum ar fi trecut de partea lui Igor Dodon.

„Dodon strânge în jurul lui toți slujitorii lui Plahotniuc – le dă drumul din închisori, le șterge orice vinovăție. De această dată, Dodon l-a absolvit de orice răspundere pe vânzătorul de oameni Vasile Botnari – un bun prieten de-al său pe care însuși Dodon l-a promovat în funcția de șef al Agenției Transporturi în 2007. Pentru că lui Dodon îi este în cot și de dreptate, și de justiție independentă, și de oameni. Unicul lui interes este să creeze și să mențină o gașcă de hoți care își oferă protecție unul altuia”, a încheiat Litvinenco.

Sursa: ziarulnational.md