Mai mulți politicieni cer demisia șefului ANSP, Nicolae Furtună, după ce acesta a declarat că „COVID-ul a luat viaţa celor care şi aşa erau o povară pentru ei şi pentru cei din jur”.

Președintele Platformei DA, Andrei Năstase, cere demisia imediată a șefului ANSP, menționând că recenta declarație a lui Nicolae Furtună demonstrează, dacă mai era nevoie, de cât cinism și nesimțire poate da dovada această guvernare atunci când este vorba despre oameni și despre sănătatea lor:

„Demisia acestui personaj este singura cale prin care ofensa adusă tuturor cetățenilor Republicii Moldova, mai ales celor care au avut de suferit din cauza COVID-19, poate fi recunoscută și integral asumată. Promovarea și susținerea unor personaje de genul acestui domn Nicolae Furtună în funcții atât de importante în managementul crizei sanitare măsoară nivelul de incompetență a acestei guvernări iresponsabile și mincinoase. Guvernul Chicu nu este altceva decât guvernul electoral al lui Dodon, iar incalificabilele poziții ale fruntașilor acestei guvernări sunt pe măsura caracterului și abordărilor celui care-i mânuiește, pe măsura lui Igor Dodon.

Este extrem de periculos acest gen de abordare, unul care nu are nimic în comun cu demnitatea umană și cu respectul față de suferința aproapelui. Această sinistră matematică morbidă a lui Nicolae Furtună nu face altceva decât să developeze, în fapt, nepăsarea puterii față de oameni și față de suferința lor. Demisia lui Nicolae Furtună este un gest prea mic, dar absolut necesar, pentru o jignire atât de mare”, susține Năstase. 

Președintele „Pro Moldova”, Andrian Candu, subliniază că lucrătorii medicali care au fost răpuși de COVID-19 nu contează pentru „Dodon și gașca lui”, și ar trebui să plece toți din funcții. 

„Guvernarea DodonChicuFilip demonstrează un cinism cutremurător. Cum e posibil să urăști într-un asemenea hal cetățenii acestui stat?! După numeroase scenarii aiurite de luptă cu pandemia, ne-am trezit cu clasificări ai celor care nu merită să supraviețuiască. Pandemia a demascat fața acestor inumani. Cele peste o mie de victime ale COVID-19, lucrătorii medicali care și-au pierdut propria viață pentru a salva altele – NU contează pentru Dodon și gașca lui. Această hurtă de nesimțiți trebuie să plece până nu vor ajunge să decidă supraviețuirea pe criterii de apartenență politică”, comentează Andrian Candu pe pagina sa de Facebook. 
Deputata PAS, Doina Gherman, susține că Furtună nu avea dreptul moral să facă astfel de concluzii și subliniază că eșecul autorităților nu poate fi scuzat cu faptul că COVID-19 „a luat viața celor care se chinuiau”.
„Incredibil! COVID-19 a luat viaţa celor care şi aşa erau o povară pentru ei şi pentru cei din jur? Asta cum ar veni așa mai filosofic - "selecție naturală"? Adică societatea are doar de beneficiat de pe urma COVID-ului? Ca și cum, vedeți partea plină a paharului și spuneți mulțumesc că ați scăpat de cei care erau poveri pentru voi? Și cică "Nu vreau să fiu judecat şi să nu par cinic"? Așa se spune când știi că exact asta faci, dar te scuzi din start.
Dle Furtună, chiar sunteți cinic. Adică să înțeleg că imediat ce o persoană este diagnosticată cu o patologie cardiovasculară, diabet zaharat și chiar cancer, trebuie să-și piardă orice speranță și în genere să fie aruncată la ghenă, sau și mai bine, să se infecteze cu COVID-19 așa ca să scape lumea de ea?
Indiferent dacă aceste persoane se chinuiau sau nu, nu aveți dreptul moral să formulați astfel de concluzii! A fost, este și va fi responsabilitatea autorităților să întreprindă toate măsurile necesare pentru a proteja cetățenii în astfel de situații. Prin urmare, eșecul autorităților, fie din Moldova, fie din oricare altă țară, nu poate fi scuzat cu faptul că COVID-19 „a luat viața celor care se chinuiau„”, se arată într-un comentariu pe pagina de Facebook a Doinei Gherman. 
Ex-ministrul Sănătății și deputata Ruxanda Glavan consideră necesară demisia lui Furtună și menționează că prin neglijența și incomeptența sa a omorât sute de oameni.
„Limba Română nu are atârea calificative urâte, câte merită acest funcționar penal, care a omorât sute de oameni prin neglijența și incompetența sa! Cum, Doamne, poate să îndruge asemenea prostii? Gașca de la conducere mai nu i-a făcut cretini pe cei care purtau mască la începutul Pandemiei. Apoi au declarat că medicii se infectează din neglijență, apoi că medicii se infectează intenționat pentru a primi cei 16 mii de lei, pe urmă „olecuțîcă doctorul” a spus că virusul ăsta nu-i nimic grav, iar acum pacostea asta de Furtună a pus capac: declară că ce-i care au decedat și așa erau o povară pentru ei și cei din jur.
Alo, imbecililor... voi sunteți o povară, nu cetățenii noștri care au pierdut lupta cu virusul! Nu vreți să repetați declarația de la TVR și în fața rudelor celor decedați? DEMISIA!!!”, scrie Glavan pe pagina sa de Facebook. 
Vicepreședintele Platformei DA, Igor Munteanu, susține că asemenea declarații nu-i fac cinste lui Furtună, iar „funcțiile publice nu ar trebui să stimuleze speculațiile pe teme eugenice”.
„Categoric, asemenea declarații nu fac cinste unui medic. Consider că Dl Furtună a greșit și subiectul și contextul. Reiese din ceea ce dânsul încearcă să spună că cineva poate da verdicte vitale privitor la cine urmează să reziste, cine să fie cruțat, cine să supraviețuiască și cine nu. Asemenea puncte de vedere nu au cum menține ridicat spiritul unei populații afectate de criză, iar funcțiile publice nu ar trebui să stimuleze speculațiile pe teme eugenice, produsul unei mentalități anti-viață, nu pro-viață, care se învecinează teoretic cu ”medicidul”, ”senicidul” și eutanasia, dar și cu acțiunea unei dezumanizări, implicite ori explicite.
Solidaritatea se aplică tuturor. Teoria eugenică a fost declarată falsă, fiind condamnată în decembrie 1930 în Enciclica pontificală, Casti Connubii”, a comentat Munteanu. 

Și fostul ministru al Sănătății în Guvernul Sandu, Ala Nemerenco, a venit cu o reacție. Aceasta spune că una din deciziile adoptate în perioada mandatului pe care le regretă este promovarea lui Nicolae Furtună la funcția de șef interimar al ANSP.

Detalii: Ex-ministrul Sănătății regretă că l-a promovat pe Furtună la ANSP: Medicii decedați tot au fost o povară?

Amintim că, şeful ANSP, Nicolae Furtună, în cadrul emisiunii Punctul pe AZi de la TVR Moldova, a declarat că, în general, coronavirusul a luat viaţa oamenilor care deja erau bolnavi. „Nu vreau să fiu judecat şi să nu par cinic, dar în toată lumea COVID-ul a luat viaţa celor care şi aşa erau o povară pentru ei şi pentru cei din jur”.