Eremei Priseajniuc, Directorul General al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, a avut astăzi o întrevedere cu omologul său din România, Bujor Eugen Almășan, Președintele Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, se arată într-un comunicat de presă al Agenției din R. Moldova. 

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au abordat subiecte ce vizează consolidarea parteneriatului strategic bilateral, privind asigurarea accesibilității și disponibilității la medicamente pentru cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului.

O atenție deosebită a fost acordată aspectelor intensificării colaborării interinstituționale în contextul gestionării crizei pandemice COVID-19, asigurării schimbului de experiențe, valorificării capacităților de comunicare pentru adoptarea unor acțiuni și intervenții prompte cu impact asupra sănătății publice și individuale.

Directorul general a exprimat mulțumiri părții române și a reiterat necesitatea consolidării relațiilor de colaborare și asigurarea continuității proiectelor vitale inițiate de România în Republica Moldova.

„România a fost alături de Republica Moldova în momente grele și suntem recunoscători pentru ajutorul atât de valoros oferit țării noastre de-a lungul timpului.
Ajutorul umanitar recent oferit de poporul român în lupta cu COVID-19, nu lasă loc de îndoială faptul, că cineva dintre cetățenii Republicii Moldova nu cunoaște cât de important este ajutorul oferit de România pentru Republica Moldova”, a menționat Eremei Priseajniuc, la întrevedere.

La final, părțile au semnat un Memorandum de înțelegere privind cooperarea interinstituțională între cele două autorități de reglementare în domeniul medicamentului și dispozitivelor medicale.

Reamintim că în perioada 12-13 august, Directorul General al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Eremei Priseajniuc, întreprinde o vizită de lucru la București, la invitația omologului său, Bujor Eugen Almășan, Președintele Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, fiind însoțit de Dr. Inga Pasecinic, Președinte al Centrului Strategii și Politici de Sănătate, Republica Moldova.