Maşina secretarului eparhial al Mitropoliei - Vadim CHEIBAŞ - a fost spartă, iar din ea au fost furate sume impunătoare de bani, au comunicat pentru Deschide.MD surse din poliţie.

S-a întâmplat aseară, în timp ce Cheibaş îşi lăsase maşina în parcarea Baby Hall de pe strada Negruzzi, 2/4. Infractorii au pătruns în automobil furând o geantă în care erau 45 de mii de lei, 400 de euro şi 100 de dolari.

La faţa locului a fost chemată poliţia care urma să investigheze cazul. 

Am încercat să luăm legătura cu Vadim Cheibaş pentru a afla de unde avea suma respectivă - deloc modestă - însă apelurile noastre la Mitropolie n-au fost cu succes. 

În context vom aminti că în 2013, reprezentanții unei organizații neguvernamentale au acuzat preoții că ar fi implicați în astfel de tranzacții. Unul dintre cei vizați era și secretarul Mitropoliei Moldovei, Vadim Cheibaș, care trăiește într-o casă de milioane de lei. 

Colegii lui Vadim Cheibaș, care slujesc la Catedrala Mitropolitană, spun că imobilul ar fi fost construit din salariul soției care ar avea o funcție bine plătită, scrie protv.md.

Vecinii lui Cheibaș susțin că locuința a fost construită timp de zece ani, după ce lotul a fost cumpărat cu circa 3000 de dolari.

Preotul a refuzat să spună din ce surse a fost construită casa în care locuiește. Serviciul de presă al Mitropoliei a declarat că venitul preoților și remunerarea acestora este o informație de interes intern și nu poate fi făcută publică. 

Cheibaș a refuzat să vorbească cu echipa ProTV Chișinău, plecând la volanul unui automobil Volvo, care ar costa cateva zeci de mii de euro.

 

Preotul a plecat la volanul unui automobil Volvo, care ar costa cateva zeci de mii de euro. Solicitat de Pro Tv Serviciul de presa al Mitropoliei a declarat ca venitul preotilor si remunerarea acestora este o informatie de interes intern si nu poate fi facuta publica.