În centrele de plasament copiii sunt supuși la violență, uneori de către educatori, a declarat Angela Munteanu-Pojoga, consilieră PAS. Copiii aleg uneori să ajungă în stradă sau se revoltă prin implicarea în activități criminale. Această situație, conform consilierei, se atestă din cauza lipsei de transparență în centrele de plasament, transmite IPN, transmite IPN.

În cadrul ședinței Consiliului municipal Chişinău, consiliera a menţionat că puțini cunosc ce se întâmplă în aceste centre şi a făcut referire la cazul de violență fizică asupra unui copil din Centrul de reabilitare socială „Casa Gavroche” din Chişinău.

„Dezastrul psihologic pe care îl suportă aceşti copiii este imens şi irecuperabil, având în vedere impactul devastator al instituţionalizării copiilor, impact ce se poate simţi pe un termen îndelungat. Noi trebuie să promovăm sisteme eficiente de îngrijire a copiilor, care păstrează familiile împreună ori de câte ori este posibil. În egală măsură, trebuie să susţinem dezvoltare serviciilor alternative de îngrijire de tip familial”, a spus consiliera.

Angela Munteanu-Pojoga susţine că tolerarea violenţei în centrele de plasament ameninţă nu doar şansele la supravieţuire şi sănătatea copiilor, dar şi bunăstarea lor emoţională. Consiliera solicită Direcției pentru protecția drepturilor copiilor să îmbunătățească serviciile de asistență a copiilor și de întregire a familiilor.