Ambasadorul UE, Peter Michalko, a declarat în cadrul emisiunii lui Anatolie Golea, că standardele luptei împotriva spălării banilor nu pot fi modificate. Oficialul s-a referit la un proiect de modificare a legislației privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, promovat de consilierul premierului Ion Chicu, Nicolae Eșanu.

„Standardele luptei împotriva spălării banilor nu pot fi modificate. Ele au fost introduse cu eforturi mari și cu susținerea partenerilor externi, inclusiv Uniunea Europeană. Ele au ajutat Moldova să devină din nou un partener de încredere. Recent a fost aprobată legea despre sancțiunile privind această luptă. Modificările adoptate, într-o procedură deloc transparentă, neașteptată și fără consultări... Nu poate fi așa ceva”, a spus Peter Michalko, citat de Realitatea.md

Amintim că pe 20 iulie, Guvernul și apoi Parlamentul au examinat și adoptat (în prima lectură) în regim de urgență un proiect de modificare și completare a Legii cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, a Codului de executare al Republicii Moldova, a Legii privind societățile cu răspundere limitată și a Legii privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali.