Cabinetul de miniştri a aprobat vineri iniţierea negocierilor şi aprobarea semnării Acordului, întocmit prin schimb de note, dintre Guvernul Republicii Moldova, Comisia Europeană şi Guvernul Ucrainei privind prelungirea mandatului Misiunii Comisiei Europene de Asistenţă la Frontieră în Republica Moldova şi în Ucraina (EUBAM), până la 30 noiembrie 2023, transmite MOLDPRES.

Scopul Acordului constă în asigurarea prelungirii mandatului EUBAM pe următorul termen de trei ani, începând cu 1 decembrie 2020. Mandatul Misiunii a fost prelungit de cinci ori (2007; 2009; 2011; 2015 şi 2017). Actualul mandat al EUBAM expiră la 30 noiembrie 2020.

Misiunea EUBAM este o structură creată pentru a controla traficul la hotarul dintre Republica Moldova şi Ucraina. Misiunea a fost înfiinţată în noiembrie 2005, la solicitarea comună a preşedinţilor celor două ţări. Misiunea EUBAM este finanţată în întregime de Uniunea Europeană.