Instituțiile teatral-concertistice își reiau de astăzi, 1 august, repetițiile, activitățile de pregătire a artiștilor și organizarea evenimentelor culturale în aer liber cu participarea unui număr mai mic de 50 de persoane, transmite IPN.

Conform hotărârii Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, reluarea activității instituțiilor teatral-concertistice urmează să fie realizată în mai multe etape succesive, începând cu personalul a cărui activitate este necesară pentru pregătirea spațiilor, a celor care au un rol esențial în desfășurarea activității și a celor care nu își pot desfășura activitățile curente de la distanță.

Totodată, acțiunile culturale care urmează a fi desfășurate în aer liber de către instituțiile teatral-concertistice vor trebui acreditate de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Organizatorii vor amenaja spațiul astfel încât să se permită menținerea distanței fizice de un metru între persoane se va realiza măsurarea temperaturii, precum și efectuarea triajului observațional la intrarea în zona delimitată a evenimentului.

Conform aceleiași hotărâri, din 1 august, se admite organizarea și desfășurarea evenimentelor festive, cu caracter unic, cu excepția nunților și cumetriilor, în unitățile de alimentație publică, cu participarea unui număr mai mic de 50 de persoane. Este obligatorie respectarea măsurilor de sănătate publică.

De asemenea, se reiau antrenamentele și competițiile sportive, desfășurate în spații închise de către Federațiile Sportive Naționale, acreditate de către Ministerul Educației, fără spectatori, cu respectarea măsurilor.