Președintele raionului Dubăsari, socialistul Grigore Filipov, a fost filmat în timp ce organiza aducerea transnistrenilor la secțiile de votare din Criuleni și le oferea câte 400 de lei pentru ca aceștia să voteze pe Igor Dodon și PSRM, la alegerile parlamentare din 2019.

Imaginile video au apărut pe un canal de Telegram, scrie paranteze.md.

Totodată, din înregistrările făcute se poate observa că unii alegători primeau de la Grigore Filipov câte 400 de lei pentru un vot, iar alții se alegeau doar cu câte 300 de lei, fapt ce trezea discuții aprinse.

De asemenea, în imaginile video se pot observa mai multe momente în care echipa socialiștilor în frunte cu Filipov distribuie bani celor care au adus cu mașina mai mulți alegători și chiar direct votanților.

Reporterii Deschide.MD au încercat să ia legătura cu Grigore Filipov, însă acesta ne-a comunicat că se află într-o ședință și nu are timp pentru a ne oferi comentarii, după care a încheiat apelul.

De precizat că Grigore Filipov este și cumătrul lui Igor Dodon. Mai exact, unul dintre fiii lui Grigore Filipov ar fi finul șefului statului. De asemenea, un alt fiu al lui Grigore Filipov este membru al Comisiei Electorale Centrale, care a fost delegat de PSRM. Este vorba de membrul CEC Vadim Filipov.

Detalii: Cumătrul lui Dodon cu „cetățenia” transnistreană, noul președinte al raionului Dubăsari