Opoziția condamnă comportamentul forțelor de ordine aplicat astăzi veteranilor care au protestat în fața Parlamentului.

Deputatul PAS Dumitru Alaiba scrie pe pagina sa de Facebook că în așa mod „le mulțumește mizerabilul guvern Dodon combatanților”.

„Mâine vor ieși medicii care azi luptă. Să se aștepte la același tratament? Pentru asta au luptat acești oameni? Să fie înjosiți în așa hal? Ei aveau revendicări. Cineva din „guvernare” a încercat să le adreseze înainte să îi evacueze în așa hal? Nu Dodon a riscat viața pentru această țară, ci ei. O acțiune absolut disproporționată a poliției. Acest guvern ne dă zilnic argumente să fie dați jos. Suntem obligați să o facem. E prea de tot. Dați jos, iar după asta - pedepsiți. Ministrul de Interne Voicu poartă toată responsabilitatea pentru acest abuz și este obligat să plece imediat în demisie. Dacă are puțină onoare. Dar știindu-i obiceiurile șefului său, probabil și lui i se pregătește „Gloria Muncii”, scrie Alaiba pe pagina sa de Facebook. 

În același timp, grupul Pro Moldova condamnă cu vehemență acțiunile forțelor de ordine asupra veteranilor!

„Este inadmisibilă asemenea atitudine batjocoritoare față de apărătorii Patriei din partea polițiștilor care execută ordinele regimului Dodon.
Totodată, ne exprimăm îngrijorarea și facem apel către comunitatea diplomatică și organizațiile pentru apărarea drepturilor omului să ia atitudine față de multiplele incidente din ultima perioadă când poliția își depășește atribuțiile, executând ordine politice, și încalcă drepturile omului”, este precizat într-o postare a grupului pe pagina de Facebook. 

Amintim că trei dintre protestatari au fost reținuți azi de poliție. Aceștia vor fi eliberați după ce vor fi audiați. Informația a fost confirmată pentru Deschide.md de către Alexei Grosu, șeful INSP.

Detalii: (Foto, Video) Protestul veteranilor / UPDATE: Altercații între poliție și combatanți în fața Parlamentului