În contextul pandemiei de covid-19, ziua de 14 iulie 2020, ziua Națională a Franței, a fost celebrată diferit decât în anii precedenți. Cu această ocazie, Ambasada Franței în Republica Moldova a dorit să aducă un omagiu lucrătorilor medicali și întregului personal al serviciului de urgență din Moldova, celor care se află în prima linie în lupta cu coronavirusul.

În timpul unei scurte ceremonii organizate în grădina Reședinței Franței la
Chișinău, Ambasadorul Franței, Exc. Sa Domnul Pascal LE DEUNFF, și-a exprimat
condoleanțele familiilor victimelor pandemiei de covid-19 în Moldova și a
salutat curajul și abnegația lucrătorilor medicali și a întregului personal al
serviciilor de urgență în lupta cu această pandemie.

Pentru a demonstra solidaritatea Franței cu poporul Republicii Moldova și cu
întregul sistem medical din Republica Moldova, în prezența mai multor
personalități, Excelența Sa a înmânat Domnului Iurie CRASIUC, Director al
Spitalului municipal n°1 din Chișinău, instituție acreditată pentru tratarea
bolnavilor cu covid-19, două dispozitive de monitorizare a semnelor vitale ale
pacienților, necesare secției de reanimare.



Discursul ambasadorului francez Pascal Le Deunff:

Pandemia de covid-19 provoacă nenumărate victime în întreaga lume. În Franța, în
Moldova, peste tot, ea lovește în numeroase familii și bulversează viața noastră socială și
economia noastră. Transmit astăzi condoleanțele Franței pentru familiile victimelor
moldovene ale acestui teribil virus.

În acest context, ziua de 14 iulie 2020, Ziua Națională a Franței, este celebrată diferit
decât în anii precedenți. În locul tradiționalei recepții oficiale la Reședinta Franței la
Chișinău, am vrut să aducem un omagiu lucrătorilor medicali și întregului personal al
serviciului de urgență din Moldova, celor care au fost și rămân în prima linie în lupta cu
coronavirusul. În numele Franței, doresc să le exprim întreaga recunoștință și să salut
curajul și abnegația lor.

Franța pornește hotărât pe calea reconstrucției economice, industriale, ecologice,
sanitare si sociale, adoptând măsuri ferme pe propriul său teritoriu, desigur, dar și prin
aducerea acestei voințe la scara Europei, fără a uita de vecinătatea Uniunii Europene și,
evident fără a uita de Moldova.

Pentru a exprima încă o dată solidaritatea Franței cu poporul Republicii Moldova și cu
întregul sistem medical din Republica Moldova, în prezența Domniilor voastre, remit
astăzi Directorului spitalului municipal n°1 din Chișinău, instituție acreditată pentru
tratarea bolnavilor cu covid-19, două dispozitive de monitorizare a semnelor vitale ale
pacienților, necesare secției de reanimare.

Trăiască Franța, Trăiască Republica Moldova, trăiască prietenia dintre Franța și Republica
Moldova!