Primarul satului Dubna, raionul Soroca, democratul Valerian Pruteanu, diagnosticat cu COVID-19, s-a stins din viață. Edilul era internat încă din luna mai. Vineri, 10 iulie, din cauza complicațiilor infecției, bărbatul a decedat, transmite IPN.

Colegii din Congresul Autorităților Locale din Moldova spun că Valerian Pruteanu s-a aflat o perioadă îndelungată în secția reanimare, infecția afectându-i întreg organismul. În urma complicațiilor survenite din cauza coronavirusului, a fost supus unei intervenții chirurgicale, iar la 10 iulie s-a stins din viață. Pe 7 iulie, Valeriu Pruteanu a împlinit 68 de ani.

A activat mai bine de 16 ani în calitate de primar. De la alegerile din toamna anului trecut, a reușit să ilumineze jumătate din străzile localității şi a lansat lucrările la construcția apeductului.

A fost unul dintre intelectualii de la țară cu o înțelepciune rar întâlnită astăzi. Era optimist, dar și cu simțul dreptății, era gata oricând să ofere un sfat sau să-și încurajeze prietenii. În urma sa a rămas îndurerată soția, cei trei copii, patru nepoți și toți cei care l-au cunoscut”, se arată într-un necrolog transmis de CALM.

De la declanșarea pandemiei de COVID-19, în Republica Moldova au fost confirmate  aproape 19 mii cazuri de infecție. 635 de oameni au murit. 373 de pacienți sunt în stare gravă.