În punctul de trecere Sculeni polițiștii de frontieră au depistat un cetățean moldovean care deținea documente cu semne de falsificare. Mai exact acesta a încercat să treacă frontiera cu două permise de conducere, care ar fi fost eliberate peste hotarele țării, și pe care le-a tăinuit într-o cutie de deodorant.

Astfel, în după amiaza zilei de ieri, 04 iulie, s-a prezentat în punctul de trecere Sculeni un tânăr cu dublă cetățenie, a Republicii Moldova și României. Acesta era la volanul unui BMW X5, înmatriculat în Marea Britanie.
 
În timpul controlului de frontieră, bărbatul de 24 de ani a prezentat un comportament agitat, fapt ce i-a determinat pe polițiștii de frontieră să extindă verificările. În rezultat, în cutia de deodorant erau ascunse două permise de conducere, eliberate pe numele persoanei aflate în PTF de către autoritățile britanice și române.
 
La audieri, tânărul a comunicat că și-a perfectat documentele în Marea Britanie, contra sumei de 200 euro fiecare. Pe cazul dat, polițiștii de frontieră din Direcția regională VEST continuă cercetările.