Un tânăr moldovean a fost identificat în punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Galați cu document falsificat. Depistarea a avut loc în urma efectuării controlului de nivelul II, ceea ce presupune verificări suplimentare, informează Poliția de Frontieră (PF).

Astfel, pasagerul unei mașini de ocazii, care se deplasa spre Germania, a prezentat și un permis de conducere moldovenesc. În cadrul cercetării amănunțite a permisului, polițiștii de frontieră au constatat că acesta nu corespunde unui document original, fiind depistate mai multe elemente dinstinctive falsificate.
 
În declarații, bărbatul de 28 de ani a spus că a obținut permisul contra sumei de 20 de euro. Un necunoscut, identificat pe un site de anunțuri online, l-a ajutat cu perfectarea acestuia. Actul a fost ridicat și urmează să fie supus expertizei. Conaționalul a refuzat să-și continue călătoria și a dat asigurări că va colabora cu Poliția de Frontieră în elucidarea circumstanțelor pe caz.
 
Pe acest caz va fi inițiată o cercetare penală pe faptul comiterii infracțiunii de fals în acte.