Averea deputatului PSRM Bogdan Țîrdea va fi verificată de ANI în urma sesizării depuse de deputatul PAS Radu Marian privind o eventuală încălcare a declarării bunurilor și intereselor personale ale lui Țîrdea.

„Dacă încălcările se vor confirma, Bogdat Țîrdea riscă să-i fie confiscată averea nejustificată, iar în cazul în care se constată săvârșirea unei infracţiuni sau încălcarea legislației fiscale, vor fi sesizate organele de urmărire penală sau, după caz, Fiscul”, scrie deputatul pe pagina sa de Facebook.

Autoritatea Națională de Integritate anunță că rezultatele controlului vor fi publicate pe pagina oficială a instituției.