Grădinițele din sate ar putea fi redeschise începând cu data de 15 iulie. Anunțul a fost făcut în această dimineață de Igor Dodon, după ședința conducerii de vârf a R. Moldova.

„După data de 15 iulie, în caz că situația va fi favorabilă, începând cu localitățile rurale cel mai probabil va fi luată decizia de redeschidere a grădinițelor, în funcție de situația epidemiologică pentru fiecare localitate în parte. Decizia finală va fi luată de specialiștii în domeniu”, a declarat Dodon.

Totodată, președintele a anunțat că din 15 iulie moldovenii ar putea reveni în R. Moldova fără să stea 14 zile în izolare. 

„Dacă situația nu se va înrăutăți pana la 15 iulie, obligativitatea de intrare în izolare pentru cei intra în țară va fi eliminată. Mă refer la cetățenii moldoveni”, a declarat Dodon. 

Acesta a mai declarat că se atestă o dinamică pozitivă a pandemiei COVID-19 în R. Moldova.