CSM a admis sesizarea Procurorului General, Eduard Harunjen, referitoare la eliberarea acordului privind începerea urmăririi penale și tragerea la răspundere penală a unui judecător. Decizia a fost luată acum câteva minute în cadrul ședinței CSM.

Sursele Deschide.MD spun că este vorba despre judecătorul de instrucție Dorin Munteanu de la Judecătoria Centru.

El va fi cercetat penal conform articolului 307 - pronunțarea unei hotărâri ilegale. Infracțiunea care i se atribuie, mai exact, lui Munteanu ar fi eliberarea unui deținut din arest preventiv fără a avea suficiente probe care să-i justifice decizia. 

Potrivit procurorilor, pe 9 decembrie 2016, respectivul magistrat a respins, în mod ilegal, demersul procurorului de prelungire a arestului preventiv în privinţa unui individ învinuit de deposedarea, prin escrocherie, a unei femei de locuinţă. Potrivit procurorilor, judecătorul a pronunţat această încheiere în condiţiile în care procurorul prezentase copia ordonanţei de pornire în privinţa învinuitului şi a complicilor acestuia a altor cauze penale pentru comiterea unor acţiuni similare.

Acest lucru, însă, a fost ignorat de către judecătorul de instrucţie, care şi-a atribuit rolul de instanţă de fond, dând o apreciere probelor acuzării şi constatând că în acţiunile învinuitului nu sunt prezente semnele componenţei de infracţiune, concluziile date băzându-le doar pe declaraţiile unui martor audiat neîntemeiat în şedinţa de judecată.

Acum câteva luni Consiliul Superior al Magistraturii a publicat câteva avize ale SIS în care se face trimitere la diverse informații compromițătoare din activitatea anterioară a unor magistrați, candidați pentru diverse funcții în sistemul judecătoresc. unul dintre aceste avize se referă la Dorin Munteanu. 

În avizul SIS se menționează că Munteanu, în anul 2005, pe vremea când era avocat a fost arestat pentru escrocherie și estorcarea unei sume de 4.300 de dolari, pentru retragerea acțiunilor civile din instanța de judecată și eliberarea de sub gaj a unui apartament cu două odăi. Pe atunci, ofițerii CCCEC, actualul CNA, l-ar fi prins în flagrant când luase banii. În aviz se mai menționează că magistratul și-ar fi recunoscut vina și a fost încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției. Instanța însă l-a achitat.

În apărarea sa, judecătorul a prezentat situația cu totul altfel – în 2005 luase o parte din banii de la o persoană care îi era datoare surorii sale. Potrivit lui, nu a fost vorba de estorcare. De asemenea, magistratul menționează în răspunsul său că a fost obligat de procuror să-și recunoască vinovăția, însă, ulterior instanța care l-a achitat ar fi stabilit adevărul.

Totodată, SIS invocă în avizul emis că Dorin Munteanu ar fi respins demersurile unor procurori în privința prelungirii arestului preventiv pentru persoane acuzate de infracțiuni deosebit de grave. Inspecția Judiciară urmează să verifice suplimentar acest judecător, a decis CSM.

Pentru infracţiunea care i se incriminează, magistratul Dorin Munteanu riscă închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.