Oamenii legii au identificat și reținut trei suspecți în cazul bărbatului găsit mort în noaptea de 9 iunie pe malul unui iaz, din localitatea Budjac, din municipiul Comrat.

Reprezentanții poliției locale ne-au comunicat că este vorba despre trei tineri, dintre care doi în vârstă de 24 de ani, iar cel de-al treilea de 21 de ani. Aceștia au fost reținuți în seara zilei de ieri pentru 72 de ore, iar în timpul audierilor și-au recunoscut vina.

Aceștia au declarat că s-au întâlnit cu victima pe stradă, după care între ei s-a iscat un conflict. Suspecții l-ar fi bătut, iar după ce au văzut că nu dă semne de viață l-au urcat pe o motocicletă și l-au transportat în preajma unui iaz din localitate.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru omor. Dacă vor fi găsiți vinovați de instanța de judecată ,aceștia riscă până la 25 de ani de închisoare. În prezent, se întreprind acțiuni de urmărire penală în vederea acumulării bazei probatorii în cadrul cauzei penale inițiate pentru comiterea infracțiunii de omor.

Amintim că victima este un bărbat în vârstă de 50 de ani. Cadavrul acestuia a fost găsit de un tânăr care plimba câinile pe malul lacului și care ulterior a și alertat poliția.