(UPDATE): Președintele fracțiunii PSRM din Parlament, Corneliu Furculiță, a venit cu o reacție la informația cu privire la obținerea unor bani în mod clandestin, dar și la faptul că pe acele „chitanțe” ar fi semnătura sa.

Falșii scenariști sunt acum și falși pictori. Astăzi am văzut o nouă producție «Miami Pictures», de data asta cu hârtiuțe pe care au desenat cifre. Și un text în care, printre altele, îl ruga pe Procurorul General să țină în secret maxim mesajul, dar tot ei îl strecoară în presa pe care o controlează. Se termină fantezia ori la cineva arde deja foarte tare, că se fac așa gafe copilărești? Așa cum am mai spus, avansarea anchetei în dosarul «furtului miliardului», pentru a trage la răspundere vinovații de cel mai mare furt din istoria țării, îi face pe unii să intre în isterie și să lanseze tot mai multe falsuri, pentru a sustrage atenția de la anchetă. Petardele informaționale nu trebuie să influențeze deloc în procesul de aflare a adevărului, tragerea la răspundere a celor vinovați în "furtul secolului", confiscarea averii lor pentru a fi întoarsă poporului. Pe faptul acestui nou fals, voi depune o plângere penală în cel mai scurt timp. Sper că procurorii vor face lumină în toată această acțiune, bazată pe minciună și fals”, a scris el pe rețele sociale.

Știrea inițială!

Șeful fracțiunii PSRM din Parlamentul Republicii Moldova, Corneliu Furculiță ar fi primit 6,5 milioane de dolari - bani primiți clandestin de Igor Dodon pe parcursul mai multor ani. Una din tranșe ar fi fost în sacoșa cu bani din imaginile video publicate de deputatul Iurie Reniță. Acest lucru îl spune o persoană anonimă care prezintă niște „chitanțe” cu semnătura lui Furculiță, data la care ar fi fost primiți banii dar și sumele. Fotografia cu dovezile anonimului au fost expediate și la Procuratura Generală.

 

În scrisoarea expediată pe adresa de e-mail, persoana respectivă susține că dorește să-și păstreze anonimatul și că acele chitanțe reprezintă dovada că în „culiocul” primit de Dodon de la ex-liderul PDM Vlad Plahotniuc erau sume impunătoare de bani. 

Denunțătorul spune că deține „chitanțe” semnate de Furculiță din anul 2017 pentru suma de 2 mln 730 mii dolari.

La fel din imagine se vede că cifrele erau receționate lunar și ele variază între 216 000 dolari până la 560 000 dolari

Iar în 2018 - 2019, sumele ajung la 3 mln 840 mii dolari.

Denunțătorul susține că e gata să fie martor în acest caz, numai dacă instituțiile abilitate îi vor oferi protecție. 

Recepționarea respectivului e-mail a fost confirmată de ofițerul de presă al Procuraturii Generale Maria Vieru care a declarat că examinează materialele și că detalii vor fi oferite mai târziu. 

Veridicitatea chitanțelor nu o putem confirma, însă la prima vedere semnătura care apare în imagini coincide cu cea a deputatului socialist Corneliu Furculiță de pe o dispoziție de plată. 

Am încercat să vorbim cu deputatul Corneliu Furculiță despre aceste achitanțe însă acesta nu a răspuns la telefon. 

Amintim că la începutul lunii mai, deputatul Iurie Reniță a prezentat un nou video în care Vlad Plahotniuc i-a transmis o pungă, în care ar fi bani pentru președintele Igor Dodon.

În imaginile video prezentate Dodon refuză să ia sacoșa și îi spune lui Plahotniuc să i-o dea lui Costea (n.r. Botnari), care la rândul său o va transmite lui Cornel (n.r. Corneliu Furculiță, membru PSRM). Din imaginile video rezultă că banii pe care îi ia Dodon de la Plahotniuc sunt pentru salarizarea celor din PSRM. 

Detalii:VIDEO // Noi imagini cu Dodon și Plahotniuc. Președintele primește o pungă în care ar fi bani

Procuratura Generală spunea atunci că nu se poate autosesiza în baza imaginilor cu Dodon și Plahotniuc prezentate de legiuitor. Potrivit unui comunicat al PG în fond, prin intermediul mass-media, deputatul Iurie Reniță a făcut un denunț.

Detalii: PG se spală pe mâini în cazul imaginilor „Un culiok pentru Dodon”: Nu ne putem autosesiza, îl așteptăm pe Reniță cu denunțul

Președintele Igor Dodon a declarat mai târziu că prin secvențele video în care el ar lua o pungă cu bani de la Plahotniuc, fostul lider democrat urmărește „destabilizarea psihologică” a președintelui.

Detalii: Dodon, despre imaginile video cu „culiokul”: Vor să mă destabilizeze psihologic