„Președintele Dodon și prim-ministrul său, domnul Chicu, par deciși să facă orice, numai ceea ce trebuie - nu. Cel puțin nu ceea ce trebuie pentru ca Republica Moldova să stea pe drumul său european”. Declarația aparține raportorului Parlamentului European pentru R. Moldova, Dragoș Tudorache.

Acesta scrie pe pagina sa de Facebook că „îi vede pe amândoi angajați într-un balet declarativ între Bruxelles și Moscova, plin de sublinieri naționaliste și împănat cu săgeți către București”. „Eu cred că nu există modalitate mai păguboasă de a construi o politică externă decât „statul în două luntre“. Sau crezând că populismele strigate în gura mare mută atenția de la simplul fapt că nu îți respecți cuvântul dat”, adaugă Tudorache. 

În context, raportorul PE susține că a aprimit asigurări de la parlamentarii și miniștrii moldoveni că condițiile pentru a doua tranșă din acordul macrofinanciar vor fi împlinite, iar comisarii europeni vor căuta o soluție chiar și pentru a treia tranșă. Se întâmplă în timp ce premierul și șeful statului reiau discuțiile cu Moscova. 

„Suntem mulți cei care încercăm din răsputeri să susținem interesele Republicii Moldova la Bruxelles în speranța că promisiunile făcute pentru a doua tranșă din acordul macrofinanciar vor fi împlinite de Chișinău. Le-am scris comisarilor europeni pentru a-i ruga să caute o soluție chiar și pentru a treia tranșă. Am avut discuții cu mulți dintre miniștrii moldoveni și cu liderii parlamentari. Toți m-au asigurat că se depun eforturi ca proiectele de legi din conditionalitățile care se regăsesc în acordul marcofinanciar să treacă prin Parlament. Iar la sfârșitul săptămânii, după ce termenele propriilor angajamente au fost depășite, președintele și premierul susțin fără nicio rezervă că nu sunt de acord cu aceste proiecte și nu-și doresc ca ele sa fie adoptate de către Parlament! Și, mai rău decât atât, că vor ignora chiar și voința Parlamentului în care au majoritate! În același timp, asistăm la reluarea discuțiilor cu Moscova pentru un împrumut financiar ale cărui condiții au fost sancționate de către Curtea Constituțională de la Chișinău”, susține raportorul.

Raportorul menționează că așteaptă ca vorbele spuse la Chișinău să își recapete valorea lor corectă. „Sper să văd în politicienii de la Chișinău coerență și perseverență în demersul lor european. Consider că cea mai mare demnitate la care poate accede un politician nu este funcția pe care o deține temporar, ci capacitatea de a se pune în slujba propriului popor”, a conchis Tudorache.