Ofițerii de investigații și cei de urmărire penală ai Poliției de Frontieră în comun cu reprezentanții Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), investighează o schemă de înmatriculare și vânzare a autoturismelor, introduse ilegal în țară.

În cadrul dosarului, oamenii legii au stabilit că în schema infracțională erau implicate mai multe persoane, membri ai unei grupări criminale care activau în Moldova, Cehia, Rusia, Ucraina. Unul din membrii grupării este cetățean moldovean, cu vârsta de 30 de ani, originar din raionul Căușeni, reținut în data de 22 mai curent. Acestuia îi este incriminată tentativa de a înmatricula patru autoturisme (de model Skoda Superb și Octavia), cu anul fabricației 2017-2018, în valoare totală de 1,6 milioane lei.

Potrivit schemei, autoturismele erau închiriate de la un agent economic din Republica Cehă, iar ulterior erau introduse pe teritoriul Republicii Moldova, în baza procurilor false, din numele persoanei juridice cehe, în scopul înmatriculării lor ilegale la autoritățile moldovenești.

Totuși, înmatricularea ilegală a autoturismelor a fost prevenită prin intervenția promptă a ofițerilor Poliției de Frontieră și a procurorilor PCCOCS, care ulterior au contactat autoritățile cehe, iar acestea le-au comunicat că automobilele fuseseră sustrase și, prin urmare, au fost anunțate în căutare.

După examinarea demersului, instanța de judecată i-a dat curs și a dispus plasarea în arest a bărbatului. În acest sens, principalul temei pentru aplicarea arestului a servit faptul că bărbatul nu se află la prima abatere. Acesta a fost condamnat anterior pentru că a sustras mijloace de transport, iar faptele incriminate în acest dosar au fost comise în termenul de probă pentru ispășirea pedepsei în dosarul precedent.

Persoanei arestate i se incriminează infracțiunile prevăzute de articolele 46 și 248, alineat (5), litera b) din Codul penal – contrabanda comisă de un grup criminal organizat. În cazul în care va fi acumulat întreg probatoriul necesar și dosarul va fi trimis în judecată, bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoarea de la trei la zece ani, iar bunurile care constituie obiectul infracțiunii – cele patru autoturisme – urmează a fi supuse confiscării speciale.