Judecătorul Curții de Apel Chișinău, Anatol Pahopol, a fost detașat la Consiliul Superior al Magistraturii. Pentru această decizie au votat astăzi 11 membri ai CSM, iar doi au fost împotrivă. Pahopol a preluat și interimatul funcției de președinte al CSM în locul Luizei Gafton, deoarece este cel mai în vârstă membru al instituției și această prerogativă îi revine potrivit legislației.

Subiectul a stârnit discuții aprinse la ședința CSM. Nina Cernat a insistat pe faptul că Anatol Pahopol nu mai este membru supleant al CSM, deoarece a depus anterior cerere de demisie și a participat și la Adunarea Generală a Judecătorilor din 27 septembrie 2019,  la care și-a dat votul pentru revocarea sa din funcția de membru supleant al CSM și nu a recunoscut legalitatea celorlalți membri ai structurii, care activează astăzi, transmite TV8.

De asemenea, magistratul a examinat la Curtea de Apel Chișinău cererile depuse împotriva CSM-ului.

Eu am crezut că nu am dreptul să fiu și membru supleant și să examinez dosarele legate de CSM, de asta am depus cererea de demisie. Dar ea nu a fost soluționată în niciun mod și nu am participat la nicio ședință la CSM”, a argumentat Pahopol, care a spus că vrea să facă parte din componența CSM, pentru că are „multe idei și multe de făcut”.

Amintim că Parlamentul a aprobat un proiect de lege conform căruia, până la alegerea noilor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii la Adunarea Generală a Judecătorilor, funcțiile vacante din CSM vor fi ocupate de membrii supleanți. Opoziția a acuzat că Partidul Socialiștilor vrea să obțină majoritatea în CSM  și ar avea influență asupra magistratului Anatol Pahopol.

Anterior, CSM a emis un comunicat de presă prin care și-a exprimat dezacordul cu delegarea lui Anatol Pahopol în componența CSM.

Potrivit portalului Anticoruptie, Anatolie Pahopol este judecător din 1995, prima instanţă la care a fost angajat fiind Judecătoria sectorului Râşcani din Capitală. În 2005, a fost numit prin transfer magistrat la Curtea de Apel Chişinău, instanţă în cadrul căreia a activat până în prezent. Magistratul a făcut parte din completul de judecată care a examinat litigiul Intercomsoft LTD, controlată de omul de afaceri Boris Birştein, şi Întreprinderea de stat Registru. În 2012, Curtea de Apel Chişinău a obligat CRIS Registru să achite un prejudiciu de circa şapte milioane de dolari companiei. Decizia a scandalizat opinia publică. Atunci, fostul premier Vlad Filat a dat indicaţii reprezentanţilor Ministerului Justiţiei să intervină în acest caz şi să conteste decizia la CSJ. Ulterior, CSJ a lăsat însă în vigoare decizia Curţii de Apel Chişinău. În urma unei cereri de revizuire, dosarul a fost întors la Curtea de Apel Chişinău, iar un nou complet de judecători, printre care şi Nina Cernat, a casat hotărârea primei instanţe şi a decis scoaterea de pe rol a cererii depuse de Intercomsoft LTD. Anatolie Pahopol a avut în 2019 un salariu de peste 343 de mii de lei, iar soţia sa, avocată, peste 147 de mii de lei. Alţi 459 de mii de lei au constituit pensia magistratului. Cei doi sunt proprietarii a două terenuri. Soţii Pahopol au în proprietate două vile.