Două tineri au scăpat ca prin urechile acului, după ce mașina cu care se deplasau s-a izbit violent într-un copac. Accdientul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 23:34, pe strada Mihail Sadoveanu, din sectorul Ciocana al Capitalei.

Potrivit Poliției Capitalei, automobil BMW era condus de un șofer în vârstă de 22 de ani. Acesta nu s-a isprăvit cu controlul volanului, iar automobilul a derapat de pe carosabil și s-a tamponat  într-un copac, ulterior a fost proiectat într-un automobil ce era parcat în proximitatea locului unde s-a produs accidentul.

„În urma impactului au avut de pătimit șoferul unității de transport și pasagerul în vârstă de 19 ani. Victimile au fost trasnportate la spital pentru îngrijiri medicale. Pe cazul dat a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstațelor producerii accidentului rutier”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.

Este de menționat că pe parcursul ultimelor 48 de ore, angajaţii Secţiei supraveghere transport şi circulaţie rutieră din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău, au intervenit și documentat 28 de accidente rutiere dintre care 23 accidente rutiere soldate cu pagube materiale, 5 accidente rutiere soldate cu 7 persoane traumatizate.

Totodată polițiștii au stabilit că în două accidente rutiere șoferii au urcat în stare de ebrietate la volanul unităților de transport.