Transportatorii de pasageri în trafic internațional cer reluarea curselor. Circa 30 de autobuze, care au curse regulate internaționale, s-au adunat în această dimineață în fața gării feroviare să protesteze în acest sens. La moment aceștia s-au îndreptat spre Piața Marii Adunări Naționale pentru a continua protestul, însă Poliția a restricționat accesul în PMAN și transportatorii nu au putut staționa acolo.

Într-un comunicat de presă, Asociația Patronală a Transportatorilor și Serviciilor Auxiliare (APTSA) solicită Guvernului și Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică anularea prevederii care vizează menținerea până la 30 iunie a suspendării transportului rutier de persoane în trafic internațional prin servicii regulate, regulate speciale, ocazionale și în regim taxi.

Transportatorii menționează că în R. Moldova, pe o perioadă de două luni, până în data de 15 mai, a fost introdusă starea de urgență, care avea drept scop diminuarea riscurilor și stoparea răspândirii noului tip de coronavirus, iar „menținerea restricțiilor de transportare internațională după finisarea stării de urgență, pe o perioadă suplimentară de o lună și jumate, depășește orice limită logică și legală, care provoacă doar dificultăți și va duce inevitabil la colapsul sistemului transportului și la falimentul persoanelor juridice din sectorul dat”.

Potrivit  constatărilor Asociației, dacă până la pandemie 70% din transporturile de persoane se efectuau pe cale ilegală, în prezent acestea ocupă 99% din volumul transporturile rutiere internaționale.

Transportatorii consideră că în schemele de promovare a curselor ilegale, neautorizate de Comisia pentru Situații Excepționale, sunt implicate persoane din conducerea Ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Poliției de Frontieră și altor instituții. Ei spun că vor cere compensarea din contul bugetului de stat a pierderilor pe care le-au avut companiile de transport internațional din cauza că staționează mai bine de două luni.

Amintim că, Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică a decis sistarea curselor internaționale până la data de 30 iunie.

 

FOTO: DESCHIDE.MD