O femeie dată dispărută de aproape doi ani a fost găsită fiind îngropată în grădina unei gospodării din satul Stohnaia, raionul Rezina, informează ziarul Cuvântul.

Această istorie criminală își are începutul în data 2 mai 2015. În acea zi, o femeie, născută în anul 1957, locuitoare a satului Stohnaia a dispărut fără urmă. După câteva zile rudele au apelat la poliție.

Potrivit șefului-adjunct al Secției Urmărire Penală a Inspectoratului de Poliție Rezina, Victor Coadă, respectiva persoană a fost anunțată în căutare, ca fiind dispărută fără veste. Au trecut aproape doi ani de căutări, iar la 18 ianuarie, în urma investigațiilor efectuate de oamenii legii, s-a stabilit că persoana dispărută tot acest timp zăcea îngropată în grădina unei gospodării din același sat, fiind, probabil, omorâtă, scrie ziarul Cuvântul

Rămășițele trupești ce s-au mai păstrat au fost deshumate și expediate la Secția medico-legală Rezina, pentru constatarea cauzei decesului și stabilirea prezenței leziunilor corporale. Rudele spun că hainele deshumate, care sunt relativ bine păstrate, aparțin persoanei dispărute.

Pe cazul dat a început urmărirea penală. Deja, sunt arestați doi bănuiţi: un bărbat de 39 de ani și o femeie în vârstă de 60 de ani, cărora li se incriminează infracțiunea dată.

Dacă vina celor doi va fi stabilită, suspecții riscă de la 15 până la 20 ani de închisoare sau detenție pe viață. 

Sursa: stirilocale.md