Ambasada României în R. Moldova aduce la cunoștință că, începând cu data de 18 mai 2020, Secția Consulară a Ambasadei își va relua, gradual, activitatea consulară.

În prima etapă, urmează a fi eliberate documentele de călătorie (pașapoarte) și documentele de stare civilă (certificate de naștere și de căsătorie) deja întocmite (cereri depuse anterior).

Ambasada accentuează că încă NU se primesc cereri noi, decât în cazuri de urgență.

Secția consulară va lucra conform următorului program pentru eliberări: LUNI-VINERI, 08:30 – 12:30; 13:30 – 15:30

Totodată, ambasada subliniază că, atât pentru protejarea dumneavoastră, cât și a personalului consular, este absolut necesară respectarea normelor și recomandărilor autorităților române și ale Republicii Moldova privind luarea măsurilor de protecție, accesul fiind asigurat numai în următoarele condiții:
- Absența simptomelor (temperatură ridicată, tuse, rinoree etc.)!
- Menținerea distanței fizice (˃ 1,5m)!
- Purtarea obligatorie a măștii de protecție!

În sala de așteptare nu va fi admisă prezența a mai mult de 4 persoane, în același timp, fără posibilitatea de a fi însoțite de aparținători, cu excepția minorilor.