Iulia Petuhov, reprezentanta Ligii Tineretului Rus din Republica Moldova într-o perioadă scurtă de timp a ocupat diverse funcții în instituțiile publice și de stat. În prezent, ea este vicedirector al Agenției de Investiții. Interesant este avansul ei profesional, deoarece proaspeții absolvenți ai universităților cu greu își pot găsi un job, dar ea a fost angajată încă de pe băncile facultății.

În data de 7 noiembrie 2019, Cancelaria de Stat anunța că în cursa pentru funcția de vicedirector al Agenției de Investiții s-au înscris 46 de candidați. Iar la 12 decembrie instituția spunea că în urma probei scrise au fost admiși doar Iulia Petuhov și Alexandr Trubca, câștigătoare fiind desemnată Petuhov. Vocile spun că ea ar fi fost promovată de persoane influente din politica moldovenească. Și asta o arată și faptul că pe timpul când își făcea studiile de masterat la ASEM (2014 - 2016) în anul 2015 era deja angajată ca specialist decontări la MIEPO.

Din ianuarie până în septembrie 2018, Petuhov l-a consiliat în domeniul economic pe președintele Parlamentului, Andrian Candu. Din ianuarie 2015 până în martie 2017 aceasta a ocupat diverse funcții în cadrul Organizației de Atragere a Investițiilor și Promovarea Exporturilor, vicedirector, expert și specialist în decontări. Totodată, Petuhov l-a consiliat și pe directorul Tracom, Ilie Bucuci.

Cei care au recomandat-o pe Petuhov la funcția de vicedirector al Agenției pentru Investiți au fost Victor Burunsus, care la acea vreme era în echipa de consilieri ai premierului. Levcenco Diana, consultant economic, Iulia Costin, directoarea ODIMM, Natalia Iepuraș, administratoarea ZEL Ungheni, Mariana Rufa, directoarea EBA, Mihai Bîlba de la Camera de Comerț și Industrie, Veaceslav Șutchevici de la GIZ și Diana Durnescu de la Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare.

Cel mai curios lucru este că deși Iulia Petuhov a deținut funcții în diferite instituții ale  statului, care se ocupau cu promovarea intereselor țării în străinătate în special în occident tot ea lăsa se înțeleagă că occidentul ar intenționa să distrugă Republica Moldova. În anul 2013, într-o știre pe noi.md Petuhov împreună cu reprezentanții Ligii Tineretului Rus din Republica Moldova, îmbrăcată în uniformă soldățească sovietică împărțea trecătorilor panglica Sfântului Gheorghe de 9 Mai și declara: ”Ne pare bine că în această zi oamenii primesc panglica Sf. Gheorghe, care este simbolul victoriei. Acest lucru este important pentru Republica Moldova în condițiile în care se vrea distrugerea statului Republica Moldova. Trebuie să ținem minte că suntem cei victorioși și să nu ne lăsăm provocați de occident și alte state”.

De fapt, Iulia Petuhov ar putea fi calificartă dreprt fi exponent al unor interese străine în Republica Moldova, potrivit posipaka.org. Ea a participat la Chișinău la acțiunile de protest împotriva Ucrainei «Спасите людей Донбасса» (Salvați populația din Donbas). Ea scanda: ”...împotriva genocidului autoritățile ucrainene împotriva populației pașnice din Donbas”.

Parcursul în ritm alert pe care îl arată Petuhov e ceva care ar putea să nu deranjeze, însă, la sigur cărarea pe care merge e presurată cu foarte multe semne de întrebare. Oare calitățile profesionale sunt atât de luat în vedere încât să nu se țină cont cât de puțin de opțiunile inclusiv separatiste ale persoanei respective și implicările în activități care reprezintă mai puțin țara al cărei funcționar este și mai mult alte state.

A participat  bunăoară la evenimentele organizate de Ministerul de Externe de la Moscova și alte structuri guvernamentale. Este vorba de programul ”Новое поколение” (Generația Nouă), forumul pentru tineri, «Территория смыслов на Клязьме» (Teritoriul semnificațiilor din Klyazma) dar și în cadrul proiectul internațional pentru tineri, ”Школа молодого лидера” (Școala tânărului lider). Petuhov este și membra fondului ”Sodrujestvo” al cărui președinte este nimeni altul decât Igor Tuleanțev renumit prin atacurile în adresa UE.

La fel de neclară este ușurința cu care Iulia Petuhov lasă pe speteaza scaunului hainele ostășești și panglica Sfântul Gheorghe și trage pe trup alte haine, cele în care compare în calitate de Directorul al Programului de dobândire a cetățeniei prin investiție, funcție extreme de importantă și care nu lasă loc pentru flash mob-uri în apărarea tancurilor din Donbas.

Totodată, în decembrie 2012 ea a participat la un eveniment organizat în cadrul Centrului Rus de Știință și Cultură unde a prezentat informația despre Liga Tineretului Rus, elogiind Federația Rusă.

O altă pagină din activitatea  Iuliei Petuhov  vizează o actiune de protest privind conflictul din  Georgia. Reproducem un fragment din știrea difuzată de agenția de presă IPN în august 2010:

Ambasada Federaţiei Ruse din Chişinău a fost pichetată sâmbătă, 7 august de două tabere. Dacă unii au venit în faţa misiunii diplomatice să ceară Rusiei să-şi retragă trupele de pe teritoriul Georgiei, alţii au venit să mulţumească Moscovei pentru o “intervenţie-model care s-a soldat cu încetarea războiului din Osetia de Sud”, transmite Info-Prim Neo.

Primii care au venit la ambasadă s-au recomandat ca reprezentanţi ai minorităţilor georgiene care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova. ,,Astăzi am organizat o acţiune paşnică împotriva ocupării de către armata rusă a 20% din teritoriul Georgiei. Astăzi se împlinesc 2 ani de la războiul din Osetia de Sud, în urma căruia 500 de mii de oameni sunt refigiaţi, sunt fără casă, mulţi au murit. Cerem Moscovei să nu împiedice ca refugiaţii să revină la casele lor ", a declarat unul dintre protestatari, Zurab Darsalie.

La ceva timp în faţa misiunii diplomatice şi-a făcut apariţia un grup de aproximativ 25-30 de persoane cu drapele ale Federaţiei Ruse şi Moldovei, spunând că reprezintă mai multe organizaţii ale societăţii civile, dar nu au vrut să le numească. Cei care au luat locul georgienilor etnici nemulţumiţi au venit să spună că Rusia a dat dovadă de curaj, şi-a apărat cetăţenii şi a soluţionat cu susces acest conflict.

Rusia este un exemplu cum autorităţile trebuie să-şi apere cetăţenii şi ţara. După cum ştim, în Osetia de Sud marea majoritate a populaţiei sunt ruşi", a menţionat Iulia Petuhov, membră a grupului de susţinători.

„Noi mai cerem ca Moldova să recunoască independenţa Osetiei de Sud după cum a făcut Rusia, Venezuela şi Nicaragua", a declarat tânăra.

La o simplă căutare pe internet nu găsești mai nimic, decât faptul că face parte din Liga Tineretului Rus și că anterior a participat la manifestațiile de Ziua Victoriei. La fel e și cu fotografiile.

Egalitatea de șanse este asigurată de lege, dar autoritățile Republicii Moldova ar trebui să investigheze persoanele care participă la concursurile pentru ocuparea funcțiilor publice și să asigure corectitudinea organizării concursurilor. Mai ales când e vorba de promovarea intereselor statului în străinătate.