Procurorii au mai găsit câteva zeci de mii de euro ascunse în TIR-ul implicat în cazul de contrabandă cu peste 1,5 milioane euro, din sâmbăta Paștelui, la vama Leușeni.

Potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale, după ce a fost dezasamblat torpedoul camionului, au fost depistate încă 50 de mii de euro, împachetate și ascunse corespunzător.
 
„Toți banii au fost sechestrați și transmiși organelor competente ale statului. Concomitent, la demersul procurorilor a fost pus sechestru pe cap-tractorul implicat în contrabandă”, se arată în comunicat.
 
Amintim că, în dimineața zilei de 18 aprilie curent, la postul vamal Leușeni, vameșii au demascat o schemă de contrabandă cu peste 1,5 milioane EUR. În prezent, șoferul autocamionului implicat în infracțiune este cercetat în stare de arest.

Anterior, Deschide.MD a relatat că cei 1.590.660 de euro ar proveni din contrabanda cu țigări, iar beneficiarul lor ar fi unul dintre frații Tătăroi. Într-un comunicat de presă, PCCOCS a anunțat că procurorii analizează mai multe versiuni, printre care și cele vehiculate în presă.

Conform aceluiași comunicat, banii au fost împachetați, sigilați, și sunt păstrați în camera corpurilor delicte a Serviciului Vamal, iar TIR-ul a fost indisponibilizat pe teritoriul postului vamal Leușeni, dar și faptul că ersoanele vinovate riscă pedeapsă cu închisoare de la 3 la 10 ani.

Cazul TIR-ului cu 1,5 mln de euro, la vama Leușeni. Procurorii au găsit zeci de mii de euro în torpedou