UNICEF a întins o mână de ajutor Republicii Moldova şi a oferit 700 de kilograme de consumabile medicale şi echipamente de protecţie. Lotul umanitar a ajuns la Chişinău în prima zi de Paşti cu un avion pus la dispoziţie de Rusia, alături de alte materiale cumpărate de Republica Moldova sau de unii agenţi economici. Însă despre această donaţie s-a aflat abia după ce UNICEF a trimis un comunicat de presă, pentru că preşedintele Dodon a pomenit doar în treacăt despre acest sprijin umanitar consistent.

Donaţia de la UNICEF include aproape 650 de termometre fără contact, cu infraroşu, şi peste 40 de mii de măşti medicale performante, în valoare totală de peste 116 mii de dolari.

Totuşi, despre această donaţie nu s-a ştiut nimic până astăzi când UNICEF Moldova a trimis un comunicat de presă. Prezent la aterizarea avionului cargo, preşedintele Igor Dodon nu a suflat o vorbă despre contribuţia acestei organizaţii şi doar le-a mulţumit ruşilor şi chinezilor pentru ajutor.

„Le mulţumim mult Federaţiei Ruse şi Chinei şi celor câteva zeci de agenţi economici care ne-au ajutat în această situaţie”, declara Igor Dodon.

Preşedintele a menţionat vag despre această donaţie abia într-o postare pe reţelele sociale. Tot acolo unde a profitat, din nou, de moment şi a adus, încă odată, mulţumiri preşedintelui rus pentru că a oferit aeronava folosită în această misiune umanitară.

În comunicatul UNICEF se mai spune că, în perioada următoare, organizaţia va oferi săpun, detergenţi şi dezinfectanţi instituţiilor medicale şi celor educaţionale, precum şi familiilor social-vulnerabile. Valoarea următorului lot umanitar va fi de 1,2 milioane dolari, bani oferiţi de USAID.

Amintim că în seara zilei de duminică la Chişinău a aterizat un avion cargo, având o încărcătură de 50 de tone, conţinând peste 80 mii de teste de depistare a COVID-19, 80 mii de kituri de extracţie, 280 mii de respiratoare, 600 mii de perechi de mănuşi medicale, 50 mii eprubete, mii de ecrane şi ochelari de protecţie, combinezoane, termometre şi alte echipamente medicale necesare în lupta împotriva pandemiei Covid-19.

TVR Moldova